„Tunarii” Goga și Zicu rămân pe bancă: „Trecutul e pentru povestit nepoților”

  • Zicu și Goga mai au de tras pentru a reveni la forma fizică din sezoanele precedente, în opinia lui Falub.
  • Cei doi au marcat împreună 26 de goluri în sezonul 2010 – 2011, la Timișoara.

Doi dintre cei mai importanți jucători transferați de ASA, în această vară, în opinia fanilor mureșeni, Zicu și Goga au fost rezerve în partida cu „U” Cluj, prima din Liga I. Ambii au intrat după pauză, dar fără să impresioneze. Cel mai probabil, cei doi vor fi rezerve și în meciul cu Ceahlăul. Adrian Falub spune că motivul pentru care cei doi nu sunt integrați încă în primul „11” este pregătirea fizică precară. Zicu a jucat doar în 10 partide oficiale, în 2014, înainte să semneze contractul cu ASA, în timp ce Dorin Goga n-a jucat nici el din luna mai, când s-a terminat campionatul în Georgia, unde a evoluat pentru Dinamo Tbilisi. „Zicu este nepregătit fizic. Depinde de structura organismului său de cât de rapid va reveni la o formă bună. Nici Goga nu stă foarte bine, din punct de vedere fizic. El are însă un organism care îi permite mai repede recuperarea”, a spus Adrian Falub.

2010 – 2011, sezonul de vârf

Zicu și Goga au mai jucat un sezon împreună, în perioada 2010 – 2011, când au ieșit vicecampioni cu Poli Timișoara. Atunci, cei doi au marcat 26 de goluri, în total, pentru bănățeni. Zicu a devenit chiar golgheterul campionatului cu 18 goluri în 30 de partide, în timp ce Goga a avut 8 goluri marcate în 29 de jocuri. „La fotbal, trecutul e de povestit nepoților, viitorul e necunoscut, așa că tot ce contează este prezentul”, este de părere Falub.

10 minute a jucat Zicu în primul meci la ASA

45 de minute a bifat Dorin Goga, în partida cu U Cluj

33 de goluri în 122 de partide are Dorin Goga, în Liga I

47  de reușite are Ianis Zicu în Liga I, în 150 de partide

Publicat: 01 08. 2014, 11:34
Actualizat: 01 08. 2014, 11:35