Tudorel Stoica: „Fotbalul românesc e o mare mizerie”

Fostul internațional Tudorel Stoica a declarat că în momentul de
față în fotbalul românesc e o „mare mizerie” deoarece primează
interesul material și cel politic, iar sportul este lăsat pe planul
doi.

„Sunt foarte mulți bani în fotbalul de astăzi față de perioada când
am jucat noi. În fotbalul românesc primează interesul material și
cel politic. E o mare mizerie. Sportul este lăsat pe planul doi.
Mulți joacă acum fotbal, dar spre deosebire de generația mea, nu
mai cuceresc trofee și nici nu mai aduc zeci de mii de oameni la
stadion. Jucătorii români de astăzi nu-și mai doresc să facă
performanță, ci umblă mai mult prin «Bamboo». Cred că educația
fotbaliștilor de astăzi este mult stricată de patronii de
fotbal”,
a spus Tudorel Stoica.

Fostul căpitan al echipei Steaua a mai adăugat că venirea
jucătorilor și a antrenorilor străini în campionatul intern a dus
la scăderea valorii echipelor cu tradiție. „E normal ca
jucătorii străini care vin în campionatul intern să nu pună suflet
pentru echipa la care joacă. În ultimii ani au fost aduși mulți
«mercenari» pe care nu-i interesează decât banii. Mă uit la Steaua
sau la Dinamo, care au fost tot timpul echipe tehnice, de posesie.
Acum, aceste lucruri au fost stricate de străinii veniți în ultimii
ani. Nu se poate ca o echipă mare să dea un gol și pe urmă să se
bage în poartă și să arunce mingea pe vârfuri. Pe timpul generației
mele, după ce dădeam un gol, mai tare ne aruncam în atac să mai
înscriem vreo două-trei”
, a spus fostul mijlocaș
stelist.

Tudorel Stoica este prezent la Iași cu ocazia partidei dintre
„Legende” și „Suporteri” programată, miercuri, înaintea finalei
Cupei României dintre CFR Cluj și FC Vaslui.


Fostul căpitan al echipei Steaua din 1986, anul câștigării Cupei
Campionilor Europeni, a devenit, de luni, membru de onoare al
Asociației Independente a Suporterilor Steliști
.

Sursa: Mediafax

Publicat: 25 05. 2010, 13:01
Actualizat: 25 05. 2010, 13:02