Tudor: „Diseară anunț de ce am picat testul fizic!”

Alexandru Tudor a ajuns astăzi în țară și este gata să dezvăluie de ce nu a reușit să treacă testul fizic. Totuși, centralul spune că este extrem de afectat de zvonurile apărute în presă și că va aștepta până în această seară pentru a explica ce s-a întâmplat în cantonamentul de la Malaga

"Nu știu ce scrie în ziare și nici ce se zvonește, pentru că acum am ajuns în țară, sunt pe aeroport. Nu pot să spun exact despre ce e vorba pentru că nu știu exact ce se spune. Dacă dau drumul la zvonuri… Am auzit că sunt condamnat de faptul că nu m-am pregătit corespunzător, sau că sunt bolnav și că mă las de arbitraj. După ce voi afla tot ceea ce se spune, voi putea avea și eu o părere. Diseară voi anunța motivele pentru care am picat acel test. E o chestiune gravă se pare, mai ales că nu sunt subiecte, și trebuie să se distreze lumea pe seama unuia. Mă iertați, dar sunt foarte supărat pentru ce aud", a declarat Tudor agenției MEDIAFAX.

Publicat: 06 02. 2009, 15:14