Triunghiul Bermudelor în Liga 1. Și Napoli a remarcat cum se plimbă punctele: „Au fost mai multe rezultate ciudate în ultimele etape”

Antrenorul echipei CSMS Iași, Nicolo Napoli, a declarat, joi, după victoria din meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, scor 2-0, că este mulțumit de rezultat, deși în prima repriză formația sa nu a stat bine în teren, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sunt mulțumit de acest rezultat. Am făcut un meci bun, chiar dacă în prima repiză echipa a fost lungă, nu a stat bine în teren. Dar a venit acel gol al lui Golubovici cu care am intrat în avantaj la pauză. În repriza a doua am avut mai multe ocazii de a închide meciul, dar bine că până la urmă am reușit să câștigăm. Ceahlăul a avut câteva ocazii bune de a marca, însă Grahovac a făcut un meci senzațional și îl felicit pentru asta. În ultimele etape au fost multe rezultate ciudate, dar pe mine mă interesează doar ce facem noi. Suntem aprope de obiectivul propus, 41-42 de puncte, și sper ca după meciul cu Rapid să spunem că suntem salvați de la retrogradare”, a spus Napoli.

Tehnicianul italian i-a dedicat victoria primarului Gheorghe Nichita, audiat la DNA: „Știm că domnul primar susține mult această echipă, dar noi ne vedem de fotbal și putem doar să-i dedicăm acest succes”.

Echipa CSMS Iași a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formația Ceahlăul Piatra Neamț, într-un meci din etapa a XXIX-a a Ligii I.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Golubovici ’30 și Bădic ’90+3.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 30 04. 2015, 22:59
Actualizat: 30 04. 2015, 23:01