Tricouri cu cea mai bună echipă a Stelei pentru suporteri

Aspru criticată pentru marketingul defectos, Steaua se vede devansată la acest capitol chiar de proprii suporteri. Asociația independentă a suporterilor steliști a pus în vanzare pentru fanii echipei o serie de produse promoționale cu ocazia sărbătorilor pascale.

Produsele au ca temă cel mai bun 11 din istoria echipei, astfel că fanii vor putea purta tricouri cu însemnele clubului dar și numele fotbaliștilor cu ajutorul cărora clubul a obținut cele mai bune performanțe.

Iată prețurile produselor din colecția lansată de AISS:

-Fular old-school: 30 RON

-Căciulă old-school: 14.90 RON

-Pachet fular+căciulă old-school: 39.90 RON

-Tricou aniversar „Anul 63″(roșu sau albastru): 14.90 RON

-Tricou ediție limitată „cea mai bună echipă din istoria Stelei votată de suporteri”(roșu, alb sau albastru): 49.90 RON

-Fular ediție limitată „cea mai bună echipă din istoria Stelei votată de suporteri”: 39.90 RON

-Pachet tricou+fular ediție limitată „cea mai bună echipă din istoria Stelei votată de suporteri”: 79.90

-Poster „cea mai bună echipă din istoria Stelei, votată de suporteri”: 25 RON

Produsele pot fi achiziționate prin intermediul magazinelor si site-urilor partenere AISS. La această colecție, membrii AISS beneficiază de o reducere de 5 RON la fiecare articol achiziționat.

Articol scris de Petrescu Andrei

Publicat: 12 04. 2012, 14:26
Actualizat: 12 04. 2012, 14:27