Trică: „Vreau locul trei în grupe”

În fiecare dimineață ProSport vă prezintă cele mai interesante articole publicate în presă. Revista presei adună cele mai bune materiale și interviuri din toate ziarele zilei în curs.

Mijlocașul CFR-ului Eugen Trică a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul, despre viitoarea ediție a Ligii I dar și despre șansele campioanei în Liga Campionilor. Trică spune că principalele contracandidate ale clujenilor rămân echipele din București, dar nu exclude o surpriză din partea Timișoarei. Pe plan european, mijlocașul e de-acord cu președintele feroviarilor, Iuliu Mureșan, și spune că locul trei în grupe reprezintă un obiectiv realizabil.

"Nu contează cu cine vom juca, important e ca am ajuns acolo. Ar fi bine să fie două echipe grele și una mai accesibilă. Dar accesibilă care să fie, Inter Milano? Noi sperăm să prindem locul trei și să mergem mai departe în UEFA. E mai greu să prindem locul doi. Dar, cine știe, poate producem surpriza.", a declarat Trică.

"Numai în pielea românilor de la Groznâi să nu fii"

În continuare, decarul CFR-ului vorbește despre românii transferați în Cecenia, la Terek Groznâi și în special despre fostul său coleg de la TSKA Sofia, Florentin Petre.

"Petre plângea că a venit la Sofia la bombe și acum sar bombele la un metru de el. Dacă nu joacă acolo bine românașii noștri, s-ar putea să-i mănânce și leii, că am înțeles că patronul de-acolo are și lei. Numai în pielea lor să nu fii acum. Oricum , au primit niște bani pe care nu i-ar fi câștigat în România. Mi-ar fi plăcut ca Petre să vină la CFR, că m-am înțeles mereu bine cu el. Și cu el, și cu Pancu, dar asta-i viața. Eu le urez baftă multă", a încheiat mijlocașul campioanei.

Publicat: 19 07. 2008, 08:57
Actualizat: 19 07. 2008, 13:52