Trică: „Steaua a făcut cele mai tari transferuri, e favorită la titlu”

CFR, Vaslui și Poli păreau marile câștigătoare ale iernii, în
ideea că cele trei formații s-au întărit serios în perspectiva
returului. Totuși, transferurile fraților Karamyan și iminentele
sosiri ale lui Tall și Parpas l-au determinat pe Trică să considere
formația din Ghencea cel mai puternic adversar.

Steaua a făcut cele mai bune transferuri, s-a întărit
serios în această iarnă. Îi știu foarte bine pe frații Karamyan,
sunt foarte buni, și l-au adus și pe Jelev, un fundaș valoros. În
aceste condiții, au șanse mari de tot la titlu
„, a spus
mijlocașul la gpstv.

Dinamo, primul adversar al Universității din retur, e și ea în
cărți pentru titlu, chiar dacă oficialii spun că ținta lor este
locul doi. În opinia lui Trică, astfel de declarații sunt menite
doar să adoarmă vigilența adversarilor.

Nu cred că Dinamo a renunțat la titlu, și ei se vor bate
tot timpul pentru primul loc. Una e să declari ceva, alta e ce îți
propui
„, a conchis „Jose”.

Publicat: 02 02. 2010, 18:17
Actualizat: 02 02. 2010, 18:19