Trei „săgeți” de la „Arcaș”. CFR-istul Cristian Lopez a marcat primul hatt-trick din acest sezon de Liga I și i-a complicat viața lui Leo Grozavu | CFR Cluj – FC Botoșani 3-1

  • Spaniolul trecut și prin curtea lui Real Madrid a marcat toate golurile CFR-ului, în victoria cu FC Botoșani, 3-1.
  • CFR are maxim de puncta pe teren propriu, după un meci pe care l-a dominat în totalitate.
  • Leo Grozavu ar putea fi demis de la FC Botoșani, după înfrângerea de la Cluj.

Când toată lumea aștepta pauza, Leo Grozavu s-a temut să nu aibă parte de o pauză forțată. Conducerea îi tot arăta „pisica neagră” a demiterii și era convins că un eșec l-ar putea lăsa în Ardeal. Misiunea sa era însă complicată. De la Cluj nimeni nu plecase cu vreun punct în acest campionat și mai mult, poarta clujenilor era neatinsă, pe teren propriu. Și cum un necaz nu vine niciodată singur și pentru Grozavu problemele s-au intensificat încă din primul minut. CFR a profitat la maxim de rigiditatea fundașilor centrali moldoveni și a surprins apărarea lentă a Botoșaniului cu pase aruncate în spatele fundașilor. La prima dintre acestea Lopez a scăpat singur cu portarul Iliev, dar a ratat (1), pentru ca apoi apărarea lui Grozavu să scape ieftin după ce centrarea lui Jakolis, scăpat și el singur, a fost inexactă (6).

Lopez, 5 goluri în ultimele 4 meciuri

Din minutul 15 „Arcașul” Cristian Lopez și-a început „recitalul”. Jucătorul care a fost alături de Kaka și Cristiano Ronaldo la Real Madrid a preluat o pasă de 40 de metri și a marcat în vinclu, profitând de absența marcajului (15). După alte 6 minute, Lopez avea să-și arate din nou arcul imaginar, felul favorit de a-și manifesta bucuria. Dimitrov l-a trântit pe Jakolis în careul, mingea a ajuns din mâna CFR-istului la Lopez, Chivulete a lăsat jocul liber și spaniolul a semnat dubla (21).

Chivulete, penalty dictat eronat

La 2-0 meciul părea decis pentru CFR și soarta lui Grozavu pecetluită, dar Chivulete a greșit decisiv. A dictat henț și penalty pentru Botoșani, la o minge care l-a lovit în cap pe Camora, i-a dat doar galben fundașului clujean, deși acesta era pe linia porții, iar Vașvari i-a readus speranțele lui Grozavu (30).

Repriza a doua a fost tot cu Cristian Lopez în rolul principal și cu agonie pentru FC Botoșani. Fostul golgheter de la Burgos a întors elegant un adversar și a marcat în colțul lung (58). Și pentru ca seara să se termine și mai prost pentru Botoșani și Leo Grozavu, Cucu a luat două „galbene” în 7 minute (68 și 75) și pentru moldoveni a murit și speranța. Astfel s-a scris poveste meciului din Gruia. O poveste cu un „arcaș”, Cristian Lopez și o „victimă”, Leo Grozavu.


Echipele de start:

CFR CLUJ: Marc – Lopes, Larie, Goian, Camora – Jakolis, Petrucci, Voiculeț, Goncalves – Lopez, Belek
Rezerve: Mincă, Coelho, Mureșan, Păun, Nascimento, Negruț, Carter

FC BOTOȘANI: Iliev – Patache, Plămadă, Cucu, Dimitrov – Costin, Vașvari – Martinus, Cabrera, Brata – Roman
Rezerve: Pleșca, Fulop, Roșu, Ivanovici, Miron, Hadnagy, Neziri


 

Publicat: 31 08. 2015, 23:04
Actualizat: 31 08. 2015, 23:05