Tras pe linie moartă!** Șefii CFR-ului vor să renunțe la unul dintre cei mai buni jucători din sezonul trecut

Fundașul adus pentru 400.000 de euro de la Urziceni are șanse mici să mai continue în Gruia
11 meciuri a bifat Maftei în acest sezon, din cele 26 de meciuri jucate de campioana României

Decisiv în primăvară, când a contribuit la câștigarea titlului cu un gol marcat în ultima secundă a partidei cu Voința Sibiu (2-1), Vasile Maftei (foto, 31 de ani) nu e sigur că 2013 îl va mai găsi în Gruia. Fundașul nu mai prinde prima echipă, iar șefii sunt tentați să îl cedeze la un alt club, asta și pentru că are un salariu de 240.000 de euro. De alt­fel, fundașul a jucat tot mai puțin în ultima vreme. Nu a bifat niciun minut pentru CFR în cupele europene, fiind suspendat în tururile preliminare și pentru partida de la Braga, iar în Liga I a fost folosit doar în două partide în ultimele 8 etape! Mai mult, cu Dinamo și Brașov, Maftei nici nu a prins nici lotul de 18 jucători.

Se întoarce Weldon?
Iuliu Mureșan l-a luat la ochi pe Maftei înaintea partidei cu Braga. Fundașul își atacase atunci voalat șefii. „Nu e vina mea că nu joc. Eu sunt de vină că am primit cinci etape de suspendare, în loc de trei?!”, spunea Maftei. Fundașul e pe o listă mai mare de jucători care ar urma să plece la iarnă din Gruia, mai ales dacă echipa va rata primăvara Ligii. Altfel, brazilianul Weldon ar putea să revină din ianuarie 2013 la CFR. Atacantul s-a transferat iarna trecută la chinezii de la Changchun Yatai, care trebuie să achite un milion de euro până pe 31 decembrie pentru a-l păstra pe atacant.

Publicat: 15 11. 2012, 09:40
Actualizat: 15 11. 2012, 09:41