Transferul pus la cale de Neagoe e unul spectaculos! Antrenorul a pus ochii pe un fotbalist de la Fiorentina, cu meciuri în echipa națională

După transferul lui Cătălin Straton (29 de ani) de la Dunărea Călărași (anunțat în exclusivitate de ProSport), Dinamo are șanse mari să îl ia pe Jaime Baez (24 de ani), aflat sub contract cu Fiorentina, dar care în sezonul recent încheiat a fost împrumutat în Serie B, la formația Cosenza.

Eugen Neagoe l-ar fi convins să semneze pe 2 ani, iar totul se va parafa în zilele următoare, anunță Gsp.ro. Îi oferă un salariu destul de mare mijlocașului, după ce Ionuț Negoiță a crescut plafonul salarial pentru sezonul următor, când Dinamo are ca obiectiv accederea în play-off. Până să înregistreze transferul, „câinii” și-au asigurat poarta prin transferul lui Straton, retrogradat recent cu Dunărea Călărași. A semnat pe o perioadă de trei ani cu Dinamo.

  • Portarul vine sub comanda lui Neagoe din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de fosta echipă a lui Dan Alexa. Acesta nu a dorit să își prelungească înțelegerea și să continue în Liga 2. Straton a mai avut oferte de la două formații din Liga 1, dar a preferat să vină în „Ștefan cel Mare”.

Baez este un jucător din Uruguay, ajuns în Europa, la Fiorentina, în 2015, pentru 2.3 milioane de euro. În cei 4 ani a fost mai mult împrumutat, pe la echipe precum Livorno, Spezia, Pescara și Cosenza. Pentru echipa națională U21, mijlocașul a bifat 21 de meciuri și a marcat două goluri.

 

 

Publicat: 06 06. 2019, 08:39
Actualizat: 06 06. 2019, 08:40