Transfer? O minune!
Alexandru Tudose, Alin Lițu și Eric Bicfalvi. Cei trei ex-buzoieni vor rămâne, aproape sigur, singurele nume noi din echipa cu care Steaua va ataca a doua jumătate a sezonului.
„După ce s-a zis că am probleme financiare, acum vin și cu reversul. E posibil să aduc un atacant de 5 milioane de euro. Mie îmi place să mă joc cu criza asta”, spunea în urmă cu câteva zile Gigi Becali, dar declarația patronului nu pare să-i fi impresionat prea mult pe Marius Lăcătuș și Valeriu Argăseală.
„Sigur, orice e posibil, dar e foarte greu să te gândești că va mai veni cineva. Nu cred că vor mai apărea noutăți. Cred că doar printr-o minune vom mai cumpăra unul sau doi jucători. Cât despre plecări, dacă vor veni oferte avantajoase pentru club și pentru jucători, le vom da celor care se află de mult timp la Steaua posibilitatea să evolueze și în străinătate. Nu mă plâng, pregătesc ce am la dispoziție”, a explicat tehnicianul roș-albaștrilor, completat și de președintele Valeriu Argăseală: „Nu mai vine niciun jucător la Steaua. Avem încredere în tinerii care au venit de la Buzău, nu se pune problema nici să-i căutăm înlocuitor lui Mirel Rădoi” .
Oferta pentru Ghionea, refuzată!
Site-ul italian tuttomercatoweb susține că roș-albaștrii au primit o ofertă de împrumut a lui Ghionea, cu opțiune de cumpărare, din partea unei echipe importante din Serie A, pe care au refuzat-o ieri. Se pare că este vorba de AS Roma, grupare care are probleme la nivelul axului central al apărării, după ce Casetti s-a accidentat și va lipsi timp de trei luni, iar Panucci este aproape de a-și rezilia contractul, din cauza deselor conflicte cu antrenorul.
În urmă cu două săptămâni, roș-albaștrii au refuzat o altă ofertă de împrumut pentru Ghionea, din partea celor de la Galatasaray Istanbul. „Nu cred că un împrumut până în mai e soluția cea mai potrivită, mai ales că și soția lui abia a născut”, spunea la vremea respectivă Valeriu Argăseală.
Livorno și Brescia îl vor pe Lovin
Închizătorul Stelei, Florin Lovin, pare tot mai aproape de un transfer în Italia. După ce a fost monitorizat de Chievo și Lecce, zilele acestea au intrat pe fir Livorno și Brescia. „Potrivit unor surse apropiate tuttomercatoweb, Livorno nu este singura formație interesată de mijlocașul Stelei, Florin Lovin. Fotbalistul român este monitorizat, în fapt, și de gruparea Brescia”, notează site-ul italian. Lovin a venit la Steaua de la FCM Bacău, în toamna lui 2004.
CINE AR PUTEA PLECA?
Dorin Goian – PSG, Udinese, Spartak, Portsmouth, Aston Villa, Sunderland
Sorin Ghionea – Bologna, Ascoli, WBA, Terek Groznîi
Florin Lovin – Chievo, Lecce, Brescia, Livorno
Ionuț Rada – FC Vaslui, Borussia Mönchengladbach, Karlsruher SC
"Nu mă plâng, pregătesc ce am la dispoziție. Sunt jucători care au evoluat mai slab în tur, dar în retur sper ca evoluțiile lor să fie bune" – Marius Lăcătuș, antrenor Steaua
"Dacă am oferte concrete, îi vând pe Goian și Ghionea! Avem soluții să-i înlocuim" – Gigi Becali, patron Steaua
5 jucători au părăsit deja Steaua în această iarnă: Rădoi, Neaga, Arthuro, Abel Moreno și Vâtcă