Transfer de senzație la FC U Craiova? Adrian Mititelu jr. încearcă lovitura anului: ofertă pentru Bogdan Stancu! Detalii despre afacerea care ar transforma echipa într-o forță | EXCLUSIV

Bogdan Stancu se bucura dupa golul marcat

FC U Craiova vrea să rezolve câteva transferuri care să o ducă la un alt nivel, iar ProSport a aflat că una dintre loviturile de senzație pe care le încearcă Adrian Mititelu jr. este aducerea lui Bogdan Stancu.

Fostul atacant al lui Gigi Becali ar fi primit două propuneri de la juniorul familiei Mititelu, în ultimele zile, dar șansele de a ajunge la un acord sunt foarte reduse.

Pe lângă Stancu (34 de ani), cei de la FC U Craiova au mai demarat tratative cu Gicu Grozav, Andrei Chindriș și Paul Iacob.

Mititelu i-a făcut oferta lui Stancu într-un local!

Conform surselor ProSport, Adrian Mititelu Jr. s-ar fi intersectat cu Bogdan Stancu într-un local din București. Mititelu Jr. i-ar fi spus direct ce salariu îi oferă „Motanului”, fără să-l întrebe dacă acesta ar vrea să mai continue ca jucător în fotbal, mai ales că el n-a mai jucat din decembrie 2021, când o făcea pentru turcii de la Eyupspor.

Din informațiile ProSport, Bogdan Stancu ar avea în plan să mai prindă un contract în Turcia sau, în caz contrar, să renunțe la cariera de fotbalist. O eventuală revenire în România nu o ia în calcul în acest moment pentru că nu mai găsește motivație să joace în fotbalul românesc. În plus, „Motanul” stă bine și din punct de vedere financiar, motiv pentru care nu ar vrea să mai continue în fotbalul nostru.

Pe lângă oferta de la Mititelu Jr., Stancu a mai primit o propunere și de la cei de la FC Argeș Pitești pentru a reveni în cetatea lui Dobrin, dar, la fel, și lor le-ar fi transmis că ia în calcul propunerea, dar nu se gândește la o revenire la „prima dragoste”.

De menționat că Bogdan Stancu și-a dezvoltat mai multe afaceri în ultimii ani, acesta fiind un alt motiv pentru care și-ar dori să se retragă din fotbal pentru a se concentra mai mult pe ele.

Bogdan Stancu a jucat de-a lungul carierei pentru FC Argeș, Unirea Urziceni, Steaua, Galatasaray, Orduspor, Genclerbirligi și Bursaspor.

Publicat: 26 05. 2022, 11:56
Actualizat: 26 05. 2022, 12:19