Trag de stângul lui Rus!** Dilemă înainte de Rapid. Țălnar se gândește să improvizeze

Cornel Țălnar este pus într-o mare dilemă înaintea meciului cu Rapid: Mușat a jucat slab cu Brașov, Nica este răcit și ieri s-a antrenat mai mult de formă. Tehnicianul se gândește să improvizeze cu Rus ca fundaș stânga

Nica a revenit ieri la antrenamente, dar este încă răcit

Țălnar plănuiește să înceapă cu Laurențiu Rus ca apărător stânga, după ce, cu Brașovul, a fost fundaș dreapta
Dinamo are probleme înaintea meciului cu Rapid și, de parcă lipsa fundașului stânga pe care Țălnar l-a tot cerut în perioada de pregătire nu era de ajuns, tehnicianul roș-albilor are acum probleme și cu soluțiile de avarie pe care le găsise pentru această poziție.

Concret, nici Mușat, nici Nica, cei doi fotbaliști din actualul lot ce pot acoperi această poziție sunt greu de luat în calcul pentru derby-ul cu giuleștenii. Primul a fost titular în meciul cu Brașov, el fiind și singurul jucător care, natural, evoluează ca fundaș stânga. Evoluția sa l-a nemulțumit însă pe Țălnar, mai ales cea din a doua parte, când a fost depășit în mai multe rânduri de Păun. În consecință, Mușat a fost înlocuit în minutul 80 chiar cu Nica, cel despre care ProSport scrisese încă de săptămâna trecută că este varianta cu care „Țânțarul” vrea să acopere flancul stâng al apărării la meciul cu Rapid.

Rus pe stânga, Luchin pe dreapta

Ghinionul s-a lovit de Țălnar chiar înaintea derby-ului cu rivalii din Giulești, Nica fiind scos din calcule de o gripă puternică. Cu febră mare, apărătorul de 19 ani nu s-a pregătit deloc miercuri și joi, iar ieri, la antrenament, a apărut zgribulit, cu căciulă, chiar dacă afară au fost aproximativ 14 grade, iar la ora ședinței de pregătire era soare și senin. Cu toate că a dus pe picioare antrenamentul, este greu de crezut că se va risca folosirea lui, mai ales că fotbalistul se resimte serios din cauza gripei.

În aceste condiții, dacă Nica nu-și va reveni în timp util, Cornel Țălnar este nevoit să apeleze la un compromis. Tehnicianul dinamovist se gândește să-l reprofileze pe banda stângă pe Laurențiu Rus, cel care de obicei este folosit ca fundaș dreapta. Fotbalistul de 27 de ani a fost înștiințat de intențiile tehnicianului și, în cazul în care mutarea se va concretiza, locul său pe partea dreaptă a defensivei va fi luat de Srgian Luchin. Timișoreanul, deși la bază este stoper, a fost folosit des în această poziție, chiar și la echipa națională, așa că poate fi considerat o variantă sigură.

Filip, neconvocat în lotul lărgit
Cornel Țălnar va definitiva azi lotul cu care va aborda meciul din Giulești, dar printre cei 21 de jucători luați în cantonament nu se numără și Steliano Filip. Surprinzător, unul dintre cei mai promițători tineri din lotul „câinilor” se va alătura în schimb lotului lui Dinamo II, care va susține azi o partidă amicală, la Mioveni, împotriva echipei locale. Filip nu a fost luat în calcul nici pentru meciul de etapa trecută, cu FC Brașov (2-1). (Nicu BĂ‚DESCU)

Tudose, prezentat oficial
Dinamo a oficializat ieri cel de-al doilea transfer din acest an. După ce l-a adus pe Alexandru Dandea, „câinii” au reușit să-și asigure, până în vară, și serviciile lui Alexandru Tudose (foto), ultima dată la Bistrița. „Sunt fericit! Îmi propun să ajut pe Dinamo să se claseze pe un loc de cupă europeană. Nu mi-a fost teamă de problemele financiare, vin dintr-o situație dezastruoasă, mai rău nu poate fi nicăieri”, a declarat Tudose. (Nicu BĂ‚DESCU)

Publicat: 02 03. 2013, 07:54
Actualizat: 02 03. 2013, 07:55