Tovarășii de pahar pot da peste cap Steaua lui Reghe!** Cum se poate strica echipa lui Reghe dacă Gigi Becali nu va accepta să-i amendeze pe Nikolic și Matei

Steliștii Stefan Nikolic și Gabi Matei s-au făcut de râs în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când au fost fotografiați de paparazzi în ipostaze mai mult decât jenante la ieșirea dintr-un club din Capitală. La aflarea veștii, patronul Gigi Becali le-a luat apărarea celor doi, însă antrenorul Laurențiu Reghecampf nu a fost deloc pe lungimea de undă a șefului săpu. Tehnicianul susține amendarea drastică a pretrecăreților, propunând sancțiuni pecuniare de până la 30.000 de euro.

Chiar și așa, Gigi Becali spune că va încerca să intervină pe lângă antrenor pentru a-l convinge să renunțe la intențiile sale, având încredere că astfel fotbaliștii se vor simți protejați și vor avea o dorință și mai mare de revanșă.

Neînțelegerea dintre Becali și Reghecampf poate deschide însă „cutia Pandorei” la Steaua. Iată mai jos trei dintre posibilele consecințe:

1. Dacă Nikolic și Matei vor fi iertați de sancțiunile aspre, Reghecampf va scăpa controlul vestiarului. Automat, în cazul în care și alți fotbaliști vor călca pe bec, va exista precedentul când doi fotbaliști au fost iertați, deși au pătat reputația clubului

2. Nikolic poate repeta oricând episodul. Recunoscut pentru pasiunea pe care o are pentru licorile bahice inclusiv de către patronul Gigi Becali, muntenegreanul poate înțelege că îi este acceptată orice ieșire în decor, atâta timp cât evoluțiile sale din teren vor fi la cel mai înalt nivel. El poate însă atrage în anturajul său și alți fotbaliști de-ai Stelei și astfel se poate crea un cerc vicios. De un astfel de episod vorbea și fostul mare antrenor al Stelei, Emerich Ienei: „Marius Lăcătuș umbla cu Florentin Petcu și pierdeau amândoi nopțile în oraș. Marius nu bea, dar nu era în regulă să aibă regimul acesta de viață. Așa că am ales să îl transferăm pe Petcu, care le avea cu băutura”

3. Scandalul este ca o bombă cu ceas pentru steliști. Iertați acum, Gabi Matei și Stefan Nikolic pot fi scoși țapi ispășitori în cazul în care echipa nu va mai merge cum trebuie în viitoarele meciuri. Iertați de șefi, cei doi vor juca acum cu o presiune enormă pe umeri, care le poate afecta prestațiile din teren. Acest aspect se poate dovedi unul dezastruos pentru Reghecampf, care miza pe Nikolic în special în reprizele secunde ale meciurilor, atunci când căuta să forțeze marcarea unui gol.

Publicat: 15 10. 2012, 20:05
Actualizat: 15 10. 2012, 20:06