Tot despre Bolonescu

„Cazul Bölöni” mi s-a părut evenimentul cel mai semnificativ al acestei vacanțe fotbalistice. Un etnic maghiar a cutezat, chipurile, să afirme că se simte ungur cinstindu-și sângele care-i curge prin vene și ceardașul care-i saltă în inimă. Ca cetățean român își făcuse datoria cu vârf și îndesat, jucând de 108 ori în naționala țării, punând umărul la câștigarea Cupei Campionilor Europeni de către Steaua, învingând și Ungaria de pe banca tehnică a tricolorilor într-un meci oficial. Suporterii, încântați de aportul lui, șuguiau chiar, la un moment dat, rebotezându-l „Bolonescu”, ca pe unul de-ai noștri get-beget.

Declarația lui Loți a ciupit opinia publică, inflamând spiritele nevolnice hrănite cu un naționalism primitiv. Demnitatea lui de mare fotbalist și antrenor a fost terfelită de indivizi limitați care pompează cu sârg venin, nederanjați de constatarea cu adevărat tristă că fotbalul nostru de o moralitate jalnică se află pe tobogan. Aceiași inși care și-ar fi înroșit palmele aplaudând dacă Muntean, de pildă, un mijlocaș agil și percutant, de șapte ori campion cu Dinamo Kiev și de 49 de ori selecționat în reprezentativa URSS, ar fi declarat vreodată, dar, evident, n-a făcut-o, că se simte român.

Loți, oriunde te-ai afla, te salut ca pe un ungur în veșmânt românesc!