Toni Petrea, primele declarații din 2022: „Mă gândeam că poate am greșit că nu am făcut asta!”. Cum s-au prezentat jucătorii lui FCSB la antrenamente | VIDEO

Toni Petrea, antrenorul în vârstă de 46 de ani al lui FCSB, a vorbit despre stagiul de pregătire din această iarnă.

FCSB plănuia să plece într-un cantonament în Antalya, Turcia, însă în cele din urmă roș-albaștrii au rămas în România și s-au pregătit la baza sportivă proprie.

Având în vedere vremea nefavorabilă din Antalya, Toni Petrea felicită clubul pentru decizia de a rămâne în România, deși recunoaște că a avut mustrări de conștiință cu privire la faptul că echipa nu a mai plecat în străinătate.

Toni Petrea, despre stagiul de pregătire al lui FCSB

„Anul trecut cred că am fost singura formație din Liga 1 care a plecat într-un cantonament în străinătate, acum suntem printre puținele care au rămas acasă. Pot spune că e un oarecare avantaj faptul că ne pregătim în condițiile vremii de aici, dar cred că și echipele din Antalya vor avea timp de adaptare când se vor întoarce. Nu e așa mare diferență între temperaturi.

Vom vedea ce va fi, mă gândeam înainte de această perioadă că poate am greșit că nu am reușit să plecăm în străinătate, dar uitându-mă la vremea din Antalya, cu furtuni și ploi, cred că am fost foarte inspirați că am rămas acasă”, a spus Toni Petrea, pentru FCSB TV.

Cum s-au prezentat jucătorii lui FCSB la reunire

Toni Petrea a vorbit și despre situația lotului său de jucători și a dezvăluit că unii dintre fotbaliști de la FCSB s-au prezentat la reunire cu câteva kilograme în plus.

„Cred că în perioada de vacanță unii dintre ei n-au făcut prea multe lucruri dintre cele pe care le-am dat. Au venit nu foarte pregătiți, oarecum. Nu am avut probleme majore, doar 2-3 jucători au venit cu 1-2 kilograme în plus. Încercăm să-i menținem la nivelul ăsta și în această perioadă.

Am văzut că se pune mult accent pe acest lucru, consider că greutatea jucătorului e foarte importantă, să rămână în condițiile optime. Orice kilogram în plus contează în exprimarea lui pe teren: modul cum aleargă, ceea ce vrea să facă. Dacă ai 2-3 kilograme în plus, e ca și cum ai alerga cu o minge medicinală în brațe.

Până acum au răspuns destul de bine la antrenamente, am încercat să le facem și plăcute și utile, nu vreau să existe monotonie în pregătire.

Avem doar un singur joc de pregătire (n.r. – cu CS Mioveni), ținând cont de faptul că perioada de pregătire e foarte scurtă și oricum nu am putut face tot ce mi-aș fi dorit. Am considerat că un meci este suficient, contează și nivelul fizic la care vor fi jucătorii. Am încercat să ne punem la punct fizic până la începerea campionatului.

Cred că avem un lot echilibrat, jucători care oricând pot face parte din primul „11”, nu avem anumite posturi deficitare. Îmi doresc doar să avem jucătorii sănătoși, să nu se accidenteze, să se poată pregăti și să joace foarte bine”, a mai spus Toni Petrea.

Publicat: 13 01. 2022, 18:22