Toni Petrea are mare încredere în Octavian Popescu: „Va avea un viitor strălucit!”. Ce trebuie să facă tânărul fotbalist pentru a fi noul star de la FCSB

Sorin Cârțu regretă că Octavian Popescu a ajuns la FCSB
Vezi galeria foto - 5 poze

Toni Petrea, antrenorul în vârstă de 45 de ani al lui FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Viitorul și a vorbit, printre altele, despre Octavian Popescu, mijlocașul în vârstă de 18 ani al roș-albaștrilor.

Meciul dintre FC Viitorul și FCSB se va disputa marți, 19 ianuarie, de la ora 20:00, la Ovidiu, în cadrul etapei cu numărul 17 din Liga 1. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport și Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Întrebat dacă Octavian Popescu ar putea fi următorul star de la FCSB și chiar din fotbalul românesc, Toni Petrea a fost destul de reținut în declarații și i-a transmis jucătorului din subordine că mai are mult de muncit, însă, a dat de înțeles că are încredere că acesta poate ajunge la un nivel foarte înalt.

Toni Petrea are încredere în Octavian Popescu

„E devreme să vorbim despre a fi star, Octavian Popescu e un tânăr foarte talentat, trebuie să rămână cu picioarele pe pământ, să se pregătească la fel de bine sau poate chiar mai bine și, cu sigurnață, dacă nu va avea probleme medicale, va avea un viitor strălucit”, a spus Toni Petrea, în cadrul conferinței de presă.

Octavian Popescu a început fotbalul la Urban Titu și era nevoit să meargă zilnic, 35 de kilometri, pentru a ajunge la antrenamente. A evoluat apoi la GȘA Nucet și Academia Regal Sport, după care a ajuns la Rapid. Daniel Pancu a fost antrenorul care l-a debutat, într-un meci amical cu FC Voluntari, scor 1-1.

Ulterior, tânărul fotbalist a fost dorit de către Victor Pițurcă la CS Universitatea Craiova, transfer care i-a adus și convocarea la naționala U18. A ajuns apoi la FCSB, echipă de care este acum legat până în anul 2024.

  • 11 meciuri a jucat Octavian Popescu pentru FCSB în actuala ediție a Ligii 1.
  • 350 de mii de euro este cota de piață a lui Octavian Popescu, potrivit Transfermarkt.

VIDEO: Toni Petrea, despre Octavian Popescu, la conferința de presă

Publicat: 18 01. 2021, 17:11
Actualizat: 18 01. 2021, 17:14