Toja, baiatul mamei

Carlos Toja a devenit în foarte scurt timp de la sosirea sa în Ghencea unul dintre jucătorii preferați ai fanilor steliști. Deși se spune că sud-americanii se acomodează mai greu în Europa, columbianul pare să se fi adaptat destul de bine în București Cea care l-a ajutat să se adapteze la viața din București a fost chiar mama sa, venită special în România odată cu jucătorul. Cei doi au locuit inițial într-un apartament la Hotelul Lido, după care Toja a primit din partea clubului o locuință în care stă cu chirie.

Cât au locuit la Lido, fotbalistul a avut ceva timp să se obișnuiască cu centrul Capitalei, de multe ori luând-o pe mama sa la câte o plimbare pe bulevardul Magheru. Nu de puține ori, oameni simpli l-au oprit pe stradă să-i ceară autografe și l-au felicitat pentru transferul la Steaua. L-au recunoscut ușor după părul lung, dar s-au mirat să vadă cât de simplu se îmbracă față de fotbaliștii români. Maiou sau tricou, pantaloni trei sferturi, teniși ușor neîngrijiți, precum idolul său Jim Morrison. Un rebel, în adevăratul sens al cuvântului, dar pentru care familia este cel mai important lucru.

Pedriel umblă cu dicționarul după el

De când a venit în România, Carlos Toja se străduiește să învețe limba română. Colegii spun că prinde repede. Seamănă din acest punct de vedere cu compatriotul său, Zapata, care vorbește foarte bine românește. O fac din respect pentru români, pentru a se integra repede. La fel procedează și Arthuro, dar mai ales bolivianul Ricardo Pedriel. Ultimul l-a surprins pe Valeriu Argăseală acum două zile. „L-am întâlnit la stadion pe Pedriel. Am încercat o discuție cu el și am rămas uimit când am văzut că din buzunar a scos un mic dicționar. Se străduia să-mi răspundă în românește”, a povestit președintele stelist.

"Toja e cuminte. Mi-a spus că nu are nicio prietenă. O să vină să stea mama lui cu el, câte trei-patru luni"
– Gigi Becali, finanțator Steaua

Rebel de mic
Apropo de freza columbianului… Încă de când era un puști nu pierdea prilejul de a-și lăsa părul mare. Obișnuia să facă acest lucru în vacanțele lungi de vară și și-l tundea de fiecare dată înainte de începerea școlii, unde nu i se permitea să poarte părul lung.

Dayro, leneș cu româna
Dayro Moreno a surprins și el prima dată când a venit la Steaua pentru că a locuit o vreme cu soacra sa! Mama iubitei columbianului a vrut să se asigure că cuplul are toate condițiile pentru a se adapta în România. A plecat, și acum cei doi „porumbei” stau singuri într-un apartament oferit de club. Cât privește limba română, decarul stelist pare a fi codașul „clasei”, nefiind dispus să o învețe prea curând.


5
meciuri a jucat în acest sezon columbianul Toja pentru Steaua, toate din postura de titular

Publicat: 05 09. 2008, 19:24
Actualizat: 05 09. 2008, 22:38