Timisorenii au spart „banca” lui Iancu!

Pentru primele patru etape din 2008, jucătorii bănățenilor aveau promiși câte 30.000 de euro la un eventual punctaj maxim.

Chiar dacă doi dintre adversarii din aceste meciuri au fost Rapid și Urziceni, Poli a adunat 10 puncte, ceea ce o plasează, teoretic, în dreptul sumei de 27.000 de euro pentru fiecare titular.

„Eu am vrut să fac aceste pachete pentru a fi sigur că echipa va intra motivată la maximum pe teren, chiar dacă vine după o pauză mai lungă”, a explicat Iancu. Acum, antrenorul Dusan Uhrin jr are de întocmit o listă nu tocmai scurtă cu oameni și sume, fiind cel care va înainta Consiliului de Administrație propunerile de premiere pentru jucători și stafful tehnic.

Chivorchian ia cât un jucător titular

Interesant, printre cei care vor încasa sume consistente se numără, conform Regulamentului Intern, și directorul executiv Gheorghe Chivorchian, cu primă egală cu a jucătorilor titulari! Antrenorul principal și secunzii încasează prime negociate prin contractul de muncă, ele nefiind incluse în regulament.

Pentru următoarele patru meciuri, în care Poli le va întâlni pe Vaslui, Mioveni, Bistrița și „U” Cluj, timișorenii nu mai au primă suplimentară, beneficiind doar de bonusul știut, de 9.000 RON la victorie sau 4.500 RON la egal. „Luăm în calcul să propunem un pachet pentru cele patru etape de după jocul cu cei de la Cluj”, a explicat Iancu.

Dusan Uhrin jr, antrenor Poli Timișoara: Sunt o grămadă de lucruri mai importante decât banii. Jucăm cu bucurie pe bani mai mulți, dar de atâtea ori le-am spus fotbaliștilor că, dacă jucăm pe bani mai mulți, nu înseamnă că vom și câștiga

la sută este procentul din primele de joc pe care îl încasează un fizioterapeut la Poli Timișoara

Conform Regulamentului de Ordine Interioară, Gheorghe Chivorchian primește primă egală cu titularii de pe teren, 27.000 de euro pentru primele patru etape

Publicat: 18 03. 2008, 21:07
Actualizat: 18 03. 2008, 21:08