Timișoara merge la killerul granzilor!** „E un meci important, dar trebuie să câștigăm”

Victoria la scor de tenis cu Alba Iulia le dă speranțe
bănățenilor că nu vor avea sincope de parcurs, în așteptarea
marilor meciuri cu CFR, Steaua sau Dinamo! Astra s-a dovedit un
adevărat killer al granzilor, mai ales după victoria din Giulești.
Prahovenii au câștigat cu Steaua și Rapid la Ploiești și au remizat
cu Dinamo. În plus, echipa lui Napoli are un atu: egalul din tur,
de la Buzău, iar ca bonus eliminarea bănățenilor din Cupa
României.

„Astra este o echipă bună, cum sunt și celelalte formații pe care
le-am întâlnit până acum. Trebuie să tratăm fiecare joc ca pe cel
cu Alba Iulia. Chiar am vorbit și cu băieții, este un meci
important și pentru că ne-au eliminat din Cupă. Sperăm să câștigăm
și să ne facem un joc cât mai ușor”,
a declarat Ioan
Mera.

Alexa, suspendat!

„Astra ne-a pus mari probleme în tur, este o echipă bine
organizată și pregatită fizic. A pus probleme mereu, indiferent de
adversar. Sigur că ne gândim la cele trei puncte, pentru noi
urmează alte două meciuri importante cu Vaslui și Universitatea
Craiova. Păcat că nu voi juca, dar echipa nu stă în niciun jucător.
Avem un lot valoros și cei care vor juca în locul meu o vor face
foarte bine”
, a spus și căpitanul lui Poli!

Publicat: 20 03. 2010, 18:57
Actualizat: 20 03. 2010, 19:22