Timișoara atacă CFR! „Contra „stă” degeaba și Mureșan va juca bine-mersi, deși a dat cu pumnul”

Daniel Stanciu, team-manager-ul Timișoarei, a început deja
derby-ul cu CFR Cluj. Motivul? Arbitrajele, mai exact faptul că CFR
a fost avantajată, spre deosebire de Poli, în faze similare.
Oficialul bănățenilor nu înțelege cum arbitrul de la meciul
CFR-Brănești nu i-a dat „roșu” lui Mureșan la o fază clară, în
schimb Contra va „sta” în derbyul de duminică, fiind eliminat
pentru mult mai puțin.

Mureșan a dat cu pumnul, a fost intenție, e clar. A primit
avertisment cu degetul de la arbitru, parcă era la clasa întâi. În
schimb, Contra a fost suspendat degeaba. Urmează meciul cu CFR,
Cosmin va sta în tribune și jucătorul Clujului va evolua
bine-mersi. Noi ce să le explicăm fotbaliștilor, ce să îi spunem
antrenorului, care e nou: că noi suntem arbitrați după un alt
regulament? Să îi faceți o poză lui Mera să vedeți cum arată, a
primit o lovitură în figură, are nasul dublu…nu s-a dat nimic.
Cineva acolo sus nu ne iubește, noi facem parte din categoria
echipelor dezavantajate, nu suntem ca CFR și Steaua
„, a
spus Stanciu la Sport.ro.

În ceea ce privește partida de mâine, din Europa League, cu
finlandezii, oficialul de pe Bega a punctat: „Vrem neapărat
o victorie cu Mypa, este nevoie de puncte pentru coeficientul de
țară. Dealtfel, azi le ținem pumnii strânși celor de la Urziceni în
Rusia, pentru că e nevoie să adunăm cât mai multe puncte pentru
sezoanele viitoare.

Timișoara este în criză financiară , iar acest lucru a dus la mai
multe neînțelegeri cu jucătorii: „Nu suntem în pragul
falimentului, dar nu mai avem nici bani ca în anii trecuți. Parks a
primit o amendă la finalul sezonului trecut. El a contestat-o
verbal, nu am primit nicio notă oficială. Și el, și Bonfim, și Dede
au fost amendați atunci. În ceea ce îl privește pe Vrsici, acesta
dorește 200.000 de euro pe an, iar noi nu îi putem satisface
pretențiile
.”

Publicat: 04 08. 2010, 10:53
Actualizat: 09 08. 2010, 11:59