Thiago: „Sunt rău platnici!”

Încă o telenovelă în „Ștefan cel Mare”! Protagonist, din nou, un jucător străin. Doar intriga pare veche: banii.

Deși, oficial, Alberto Thiago i-a anunțat pe dinamoviști că se tratează de pubalgie în Brazilia, de fapt, mijlocașul așteaptă ca situația sa contractuală să se clarifice. În „Groapă” a jucat foarte puțin, fiind accidentat, iar „câinii” nu se bazează pe serviciile sale pentru retur. De aceea, impresarul mijlocașului încearcă să-i găsească alt angajament, însă sud-americanul este supărat pe oficialii dinamoviști, pe care îi acuză că nu l-au plătit de trei luni. „Vreau să joc la Dinamo, dar nu înțeleg de ce ei se comportă așa cu mine. Nu am primit nicio explicație, deci nu știu de ce nu vor să mă plătească”, a declarat, ieri, Thiago. El a mers mai departe și a amenințat că va depune memoriu la FIFA împotriva clubului dacă nu-și încasează restanțele financiare în 48 de ore. Aflând de intențiile fotbalistului, roș-albii au ripostat: „El are banii în cont. Ce să facem, să mergem noi în Brazilia după el? Trebuia să vină la echipă, chiar dacă e accidentat, pentru că putea fi consultat de doctorul nostru. Oricum, e amendat, deoarece a întârziat foarte mult”, au spus dinamoviștii.

Riscă să fie suspendat de club

Sosit în vara trecută în „Groapă”, Thiago este jucătorul „câinilor” până în 2011. Tocmai de aceea, dinamoviștii i-au transmis fotbalistului să se prezinte la echipă, în caz contrar, urmând a fi suspendat! Acum, mijlocașul este amendat pentru fiecare zi de întârziere, el neprezentându-se la reunirea lotului pe 12 ianuarie.

"Am vorbit deja cu avocatul meu și aștept ca în această săptămână să-mi primesc salariul pentru ultimele trei luni. Altfel, eu nu mai vin în România" – Alberto Thiago, mijlocaș Dinamo

550 de mii de euro a costat transferul mijlocașului de la Sherif Tiraspol

Publicat: 23 01. 2009, 08:41
Actualizat: 23 01. 2009, 08:50