Teja, debut cu înfrângere pe banca lui „U”: „I-am găsit pe băieți căzuți, e foarte greu!”

Meciul de la Vaslui trebuia să fie un nou început pentru „U”. Cu un nou antrenor pe bancă, Mihai Teja, șepcile au făcut încă un pas spre liga secundă, în acest moment fiind nevoie de un miracol pentru ca studenții să rămână pe prima scenă.

Noul tehnician a recunoscut, la final, superioritatea gazdelor, explicând că jucătorii săi sunt cu moralul la pământ și e greu să emită pretenții, mai ales dacă primesc gol repede, așa cum s-a întâmplat în această seară.

O victorie meritată pentru Vaslui. Jucătorii sunt căzuți din punct de vedere psihic. Am încercat să îi ridic de când am venit la echipă, dar e foarte greu. Am primit gol repede și asta a fost, e greu să revii în condițiile acestea. Suntem într-o situație grea, dar sper să facem tot ce depinde de noi pentru a ne salva.„, a spus Teja, la final, la DigiSport.

În ceea ce privește situația specială creată în jurul lui Chivorchian (viitor președinte Chivorchian, dar care a fost delegat de Ligă ca observator la acest meci), Teja a punctat: „Nu ne putem plânge de arbitraj, dar nu este corect ca viitorul președinte al unui club să fie observator la meciul acelei echipe.

Publicat: 25 10. 2013, 23:37
Actualizat: 25 10. 2013, 23:38