Teixeira e deschis oricărei oferte: „Pot să mă văd cu Gigi sau cu cine vreau eu. Dar nu la Mall”

Filipe Teixeira a fost exclus din lotul Petrolului, alături de Geraldo Alves, iar acum a vorbit despre situația ingrată în care a fost pus de echipa prahoveană. Teixeira a precizat că nu a luat cartonaș galben intenționat pentru a nu juca împotriva Stelei, dar probabil că sunt persoane care gândesc în acest fel pentru că sunt obișnuite să facă asta.

„Dacă aș fi vrut să iau cartonaș galben, puteam s-o fac altfel, știu să fac ceva să iau cartonaș. Nu așa stupid, zic eu. Dar, până la urmă, asta e, sunt persoane care nu înțeleg de ce se gândesc la asta, dar poate sunt obișnuite cu astfel de lucruri”, a explicat Teixeira.

Mijlocașul a mai spus că va pleca în vacanță în țara sa și că e deschis oricărei oferte pe care o va primi. Teixeira a mai recunoscut că au existat unele contacte cu Steaua, dar a precizat că acest lucru s-a petrecut în ianuarie și discuțiile s-u purtat doar prin intermediul impresarului său.

„O să plec în Portugalia în vacanță și aștept, sunt deschis la orice propunere și o să vedem ce va fi. Dacă vreau să mă întâlnesc cu Gigi și cu alte persoane, pot să fac asta, dar sigur nu va fi la Mall. Nu am vorbit nimic cu el despre contracte sau altceva, ultima oară când s-a vorbit a fost cu agentul meu și a fost în ianuarie. În momentul de față nu am nicio ofertă de la vreo echipă din România, dar sunt deschis la orice propunere de aici sau de afară. După situația asta, însă, o să mă gândesc serios dacă rămân sau nu în România”, a mai spus Teixeira.

Publicat: 05 05. 2015, 09:21
Actualizat: 05 05. 2015, 09:22