Tamaș: „Steaua e cea mai bună echipă din România. Vreau să câștig cele trei trofee puse în joc”. Promisiunea pentru fanii campioanei

Steaua a reușit să mai dea o lovitură eternei rivale prin transferul lui Gabi Tamaș, jucător care era considerat un fotbalist apropiat de Dinamo. Brașoveanul în vârstă de 31 de ani a acordat un scurt interviu paginii oficiale de Facebook a campioanei în care a explicat motivele pentru care a ales să semneze cu Steaua.

„Faptul că Steaua este cea mai bună echipă din România în acest moment, că este un club care face performanță și dorește să continue pe această linie. M-am gândit și la familia mea, la partea financiară, bineînțeles. Dar faptul că mi s-a oferit șansa să revin la nivel înalt a contat cel mai mult și țin să le mulțumesc celor de la Steaua pentru această oportunitate”, a spus Gabi Tamaș pentru pagina oficială de Facebook a Stelei.

Tamaș a vorbit și despre obiectivele pe care și le-a fixat la noua echipă.

„Îmi doresc să câștig, în primul rând, cele trei trofee puse în joc. Vreau să câștig primul meu titlu din carieră și sunt sigur că voi avea parte de această bucurie la sfârșitul lunii mai. Mă gândesc și la UEFA Champions League, competiție al cărei gust l-am simțit cu Galatasaray și nu se compară cu nimic altceva”, a mai spus noul fundaș al Stelei.

Noul fundaș al campioanei a explicat care este starea sa medicală după accidentarea pe care a suferit-o spre finalul anului trecut.

„În acest moment, am acordul medicilor de la clinica unde m-am recuperat pentru a face antrenamente normale. Urmează să iau viza medicală, să fiu consultat de medicul echipei și să încep să lucrez alături de noii mei colegi”, a declarat fundașul.

Tamaș a vorbit și despre ceea ce l-a determinat să accepte oferta Stelei și de ce speră să fie primit bine de fanii campioanei, deși acesta este cunoscut ca un jucător cu trecut dinamovist.

„Eu am venit la Steaua ca jucător profesionist. Mă gândesc la performanță, nu la ce a fost înainte. În Occident se transferă foarte des jucători între echipe rivale și nu este nicio problemă. Cred că ar trebui luat exemplul de acolo, unde un fotbalist venit de la o rivală „de moarte” este adoptat de fani, deoarece clubul îl aduce fiindcă are încredere în el și în ce poate face pentru echipă. Eu voi face tot posibilul pentru a avea evoluții care să mulțumească pe toată lumea, de la conducere, antrenori, colegi și până la suporteri”, a conchis Tamaș.

  • Gabriel Tamaș, care a evoluat ultima dată la Watford, a semnat o înțelegere valabilă doi ani cu FC Steaua, din postura de fotbalist liber de contract. Jucătorul va purta tricoul cu numărul 30 și se va alătura în curând lotului Stelei, aflat în cantonament la Oliva Nova, în Spania.
Publicat: 16 01. 2015, 10:17
Actualizat: 16 01. 2015, 10:18