Tamaș iese la atac: „Trebuie să ne fie rușine! Am alergat, da. Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Fundașul a plecat de la interviuri

Steaua a pierdut primul meci din acest sezon în etapa a noua, 2-1 pe teren propriu cu CFR Cluj. La capătul unui meci în care ardelenii au avut șanse mai multe și mai mari, vicecampioana s-a recunoscut învinsă și rămâne pe primul loc cu un avantaj de numai trei puncte față de CSU Craiova. Finalul jocului l-a găsit extrem de nervos pe Gabi Tamaș, unul dintre cei mai slabi jucători ai unei defensive penibile pe alocuri.

De ce am pierdut? Pentru că am primit mai multe goluri! Ar trebui să ne fie rușine cum ne-am prezentat în această seară, am jucat foarte prost, am pierdut multe mingi. La cum s-a văzut pe teren pare să ne fi lipsit totul, nu doar determinarea. Dar mai sunt și astfel de zile. Nu se simte oboseala, cred c-am alergat. Dar și calul aleargă, dar nu dă lapte„, a spus Gabi Tamaș în fața microfoanelor.

Fundașul central a vorbit și despre o posibilă relaxare a echipei, una venită pe fondul dominării pe care Steaua a arătat-o până în prezent. „A fost o seară în care am jucat toți foarte prost. Vom vedea ce va fi de acum încolo, dacă va fi la fel trebuie să schimbăm ceva. Poate fi un accident, nu cred că a fost cineva care a ieșit în evidență. Cei de la CFR au avut o determinare foarte mare. Probabil că ne-am relaxat puțin, mai citim și noi ziarele și vedem că toți spun că jucăm singuri. Dar nu am câștigat niciodată lejer, doar la limită. În campionat, dacă jucam singuri trebuia să batem fiecare meci, dar noi facem egal cu Iașul și luăm bătaie de la CFR„, a mai spus Tamaș.

Întrebat pe finalul interviului dacă este dezamăgit pentru că a fost din nou sărit de Christoph Daum la convocările pentru dubla cu Armenia și Kazahstan, Tamaș a răspuns doar cu „bună întrebare” și a plecat din fața reporterilor.

Publicat: 22 09. 2016, 23:42
Actualizat: 22 09. 2016, 23:44