Țălnar nu ar fi deranjat dacă altcineva i-ar lua locul:** „Să vină de azi alt antrenor!” Ce spune despre o eventuală revenire a lui Lucescu

cornel talnar dinamo investitori

Antrenorul dinamovist Cornel Țălnar, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că nu ar fi deranjat dacă tehnicianul Mircea Lucescu s-ar întoarce la gruparea din Șoseaua Ștefan cel Mare, dar a precizat că nu crede în această variantă.

”Nu mă mai deranjează în niciun fel că se vorbește despre venirea altui antrenor. Să vină de astăzi. Nu e nicio problemă, chiar nu mă mai deranjează. Astea sunt niște nebunii ale unor oameni care gândesc altfel decât normal. Eu cât voi fi aici vreau să fac treabă. Eu mi-aș dori să vină Mircea Lucescu. Ar fi o cinste pentru mine, să vină în locul meu dar nu se va întâmpla niciodată asta. Are și el 68 de ani, se gândește probabil al bătrânețe, la nepoți. Ar fi foarte bine să vină Mircea Lucescu, a fost unul dintre oamenii de bază din istoria lui Dinamo, și ar fi o cinste să revină la club”, a declarat Țălnar.

În această săptămână, în presa centrală s-au vehiculat mai multe nume de antrenori pentru a prelua banca tehnică a FC Dinamo, între care și cel al tehnicianului de la Șahtior, Mircea Lucescu. În urma acestor informații, FC Dinamo și-a manifestat, într-un comunicat, sprijinul total pentru antrenorul Cornel Țălnar.

Mediafax

Publicat: 09 03. 2013, 14:44
Actualizat: 09 03. 2013, 14:45