Țălnar: „De o lună mă rog de Pulhac să slăbească!”

În ultimele partide Cristi Pulhac a pierdut locul de titular pe
banda stângă a defensivei, pe postul său fiind preferat Diabate.
Mulți s-au întrebat de ce preferă Țălnar să îl utilizeze pe
fundașul ivorian, mai ales că evoluțiile acestuia au fost mai
degrabă nesigure.

‘Țânțarul’ a ținut să își explice, astăzi, într-o conferință de
presă, decizia: greutatea lui Pulhac este cea care l-a făcut pe
acesta să își piardă locul în primul ’11’.

L-am rugat pe Pulhac de o lună să slăbească, și până nu va
reveni la greutatea optimă nu va prinde lotul. Sunt în relații bune
cu jucătorii, iar cât voi fi la Dinamo, voi încerca să fiu corect
față de ei, vor juca doar cei care merită. Fiecare fotbalist poate
că este supărat pentru că nu și-a primit toți banii, însă le-am
cerut să rămână concentrați, pentru că mai avem doar două meciuri.
Mai avem două jocuri foarte importante și din iarnă vom vedea cine
pleacă și cine vine
„, a spus tehnicianul în conferința de
presă.

Dinamo are în acest weekend un meci decisiv în perspectiva
returului. În măsura în care trupa din Ștefan cel Mare nu va
învinge, ecartul față de primele locuri va fi greu de surmontat în
a doua parte a campionatului.

Meciul cu FC Vaslui este unul normal, foarte important în
economia campionatului, deoarece o victorie ne-ar aduce la
egalitate cu ei. Jucătorii trebuie să trateze foarte serios partida
pentru a ne bucura cu toții la final. Va fi o iarnă liniștită la
Dinamo dacă vom câștiga, pentru că suntem în grafic, atât în
campionat, cât și în Cupa României și, în plus, avem și cele mai
multe puncte în Liga Europa. O calificare în primăvara europeană ar
spăla tot ce s-a întâmplat la noi în acest sezon

Remiza contra Astrei a stârnit un val de nemulțumiri în rândul
acționariatului, însă Țălnar spune că acest rezultat nu trebuie
tratat ca un eșec, deoarece Steaua și Rapid s-au întors fără niciun
punct din deplasarea de la Ploiești. „Nu știu de ce s-a
făcut atâta caz la egalul nostru, când Steaua și Rapid au pierdut
acolo. Moți a greșit la Ploiești și cine va greși, va plăti, dar nu
am ce să-i fac mai mult decât să nu-l introduc pe teren în etapa
viitoare. La Ploiești am controlat meciul 70 de minute, dar am avut
ghinion
„, a încheiat tehnicianul.

Publicat: 11 12. 2009, 13:58
Actualizat: 11 12. 2009, 14:15