Tactica lui Munteanu a ajuns pe mâna hoților!** Dorinel a fost jefuit după meciul cu Astra

Antrenorului echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, i-a fost furat un laptop din biroul său aflat în sediul administrativ al clubului, suspectul fiind un recidivist cercetat în mai multe dosare de furt, potrivit reprezentanților Poliției Galați.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Galați, Cristina Tatulici, a declarat că Dorinel Munteanu a anunțat Poliția, vineri seară, în jurul orei 00.30, că i-a fost furat laptopul în valoare de 4.000 de lei din biroul lui, care nu era încuiat.

Tatulici a precizat că polițiștii l-au identificat pe suspect, acesta fiind un bărbat în vârstă de 43 de ani, recidivist, care are la activ mai multe furturi.

Conform sursei citate, bărbatul este cercetat pentru furt calificat.

Reprezentantul Poliției a mai spus că laptopul antrenorului Oțelul nu a fost recuperat, autorul furtului spunându-le anchetatorilor că l-a vândut unei persoane necunoscute.

Bărbatul și-a explicat gestul, spunând că era în stare de ebrietate în momentul faptei. Se pare că acesta a reușit să intre în sediul clubului odată cu staful tehnic al echipei Astra, înaintea partidei Oțelul Galați – Astra Ploiești, care s-a desfășurat vineri seară, în cadrul etapei a X-a a Ligii I.

Mediafax

Publicat: 15 10. 2011, 17:48
Actualizat: 15 10. 2011, 17:56