Szekely:** „Suntem foarte dezamăgiți! N-avem nicio scuză!”

Janos Szekely s-a declarat dezamăgit de înfrângerea de pe teren propriu în fața eternei rivale. Mijlocașul Stelei, aspru criticat de patronul Gigi Becali atât în ultima săptămână, cât și la finalul partidei cu Dinamo, crede că elevii lui Cristiano Bergodi nu au nicio scuză pentru jocul prestat în fața "câinilor".

"Suntem foarte dezamăgiți! Nu știu ce s-a întâmplat, nu știm de ce nu ne-a ieșit jocul. Nu am o explicație pentru jocul nostru. Ne-am dorit victoria, dar atât am putut azi. Ne-a dezavantajat gazonul, dar și ei au jucat pe același teren. Nu avem nicio scuză. E normal ca fanii să fie nemulțumiți. Am jucat cu echipele importante ale campionatului și trebuia să câștigăm. Trebuie să uităm cât mai repede acest meci.", a declarat Szekely la gsptv.

Publicat: 30 08. 2009, 23:35
Actualizat: 30 08. 2009, 23:38