Suspiciuni de „blat” înainte de Steaua-Urziceni

Se apropie meciul cu Steaua din Ghencea și rivalii formației lui Gigi Becali sunt deja cu ochii curioși ațintiți asupra evenimentului care va avea loc luni seara.

Vasile Turcu spunea ironic: „Tare sunt curios să văd dacă Urziceni o va bate și pe Steaua în ultima etapă?”. Apoi a venit rândul lui Marian Iancu să arunce cu săgeți: „După meciul de anul trecut, Dan Petrescu și Mihai Stoica au mers la conferința de presă ca după carnaval. N-au mai zis nimic de arbitraj”.

De ce bănuiesc oamenii din fotbal că Unirea nu o va învinge pe Steaua? Pentru că ei cunosc faptul că Becali l-a împrumutat cu 10 milioane de euro pe Dumitru Bucșaru. În plus, oamenii din fotbal consideră ca fiind suspectă tăcerea oficialilor de la Urziceni după ultima partidă din Ghencea. Steaua a învins cu 1-0, prin golul lui Habibou, la o fază în care Stelea a fost faultat în propriul careu. Plus că oaspeților le-a fost refuzat un penalty. După meci, nici Dan Petrescu, nici Mihai Stoica nu au făcut scandal, deși sunt cunoscuți pentru temperamentul lor impulsiv. S-a vorbit atunci că Gigi Becali i-ar fi cerut meciul lui Bucșaru, acesta a refuzat să-l dea, dar i-a spus că nu are cum să-l facă decât cu arbitrii, caz în care el nu ar mai avea nimic de comentat.

Arthuro pleacă înapoi în Spania!

Atacantul brazilian Arthuro va părăsi sigur la finalul turului echipa din Ghencea. El vrea să ceară conducerii o hârtie care să-i confere libertate cu șase luni înainte de expirarea contractului. Brazilianul a văzut că nu a fost utilizat la München și și-a dat seama că nu mai are de ce să rămână la Steaua. Are două oferte din liga secundă spaniolă.

Pleacă dacă simte un aranjament?

Dan Petrescu (foto) și Mihai Stoica nici nu vor să audă de un aranjament cu Steaua și sunt convinși că patronul lor nu se va implica în astfel de jocuri murdare. Dacă vreodată vor bănui ceva, vor pleca imediat. „Nu-l cunoașteți pe domnul Bucșaru. S-ar enerva doar dacă ar auzi despre asta”, susține „Bursucul” liniștit. La rândul său, Mihai Stoica a explicat ulterior tăcerea de la finalul ultimului meci din Ghencea: „N-am contat pe arbitrajul la acel meci cu Steaua pentru că greșelile erau prea evidente și am considerat că e mai bine să-i las pe alții s-o facă”.

"Am bătut-o pe Steaua de două ori în trei meciuri anul trecut și am pierdut o singură dată, pe greșeli de arbitraj, cum să mă dau eu la o parte?" – Dan Petrescu, antrenor Unirea Urziceni

Publicat: 28 11. 2008, 08:14
Actualizat: 28 11. 2008, 09:02