„Suspecții” Baruch și Szukala, apărați de omul care i-a adus în Liga I!** Reghecampf sare la gâtul acuzatorilor: „Cine?! Tata Jean, care doarme pe bancă?”

Etapa a 20-a a a adus din nou controverse în Liga I, de data aceasta legate de o posibilă implicare a mafiei pariurilor. Greșelile lui Idan Baruch din meciul FC Vaslui-Chiajna (4-0) și a lui Lukas Szukala din U Cluj-Steaua (0-1) au trezit din nou suspiciuni, ambii fotbaliști fiind bănuiți că au comis-o intenționat. Cei doi au fost însă imediat apărați de Laurențiu Reghecampf, omul care i-a adus pe amândoi în România.

„Pe Szukala l-a acuzat nea Jean că a făcut un henț intenționat în careu, dar nea Jean nu vedea nimic de pe bancă, pentru că el dormea în acel moment. Nu cred că la meciul cu Steaua el a vrut să greșească intenționat, să-i paseze lui Rusescu, ci a vrut mai degrabă să își ajute echipa, pentru că el acoperea în acel moment o zonă descoperită. El este un profesionist, nu cum zic unii ca Mitică Ciorbă sau Jean Pădureanu. S-a ajuns la discuții despre meciuri aranjate, dar s-a mers prea departe.

Legat de Baruch mi-e foarte greu să vorbesc în acest moment. El nu va mai apăra în meciurile următoare, pentru că nu are cum. Vor intra ceilalți portari, care trebuie să își facă datoria. Am zis doar că nu trebuie să-l omorâm pentru greșelile de la Vaslui. Acum a devenit portarul numărul 3″, a spus Reghecampf la DigiSport.

Publicat: 14 03. 2012, 16:37
Actualizat: 14 03. 2012, 23:56