Surpriză:** Toja nu e suspendat!

Conducerea Stelei a lămurit situația jucătorului columbian după
ce a aflat că în raportul de joc al lui Alexandru Tudor, Juan Toja
(foto, la minge) nu figurează cu cartonaș galben.

Faza din minutul 33 al meciului Dinamo – Steaua, atunci când
mijlocașul Stelei l-a faultat de la spate pe N’Doye, a produs o
confuzie generală în rândul comentatorilor jocului, suporterilor
steliști și al oficialilor echipei din Ghencea. Până joi,
roș-albaștrii au crezut că jucătorul Stelei, Juan Toja, a primit
cartonaș galben, al patrulea în statistică, fapt care nu i-ar fi
permis să joace cu Gaz Metan. „Vă spun sincer că a fost o confuzie
generală, deoarece noi am crezut că Juan a primit cartonaș galben.
Săracul, el în vestiar se jura că nu a luat niciun cartonaș, iar în
aceste condiții a trebuit să cerem informații oficiale în legătură
cu raportul de joc al lui Alexandru Tudor. Am aflat sigur că
arbitrul partidei nu i-a acordat cartonaș galben”, ne-a mărturisit,
ieri, un oficial stelist.

Pleșan
are întindere

După ce a declarat că Mihăiță Pleșan nu o să mai aibă șanse să
prindă echipa Stelei, Gigi Becali nu-l va vedea sigur pe fostul
jucător al Universității Craiova în meciul cu Gaz Metan. Momentan,
nu e vorba de vreun ordin, ci de probleme medicale. După prima
repriză cu Dinamo, fostul internațional s-a ales cu o întindere,
fapt care l-a făcut pe acesta să se antreneze doar la sală în
ultimele zile. În aceste condiții, Mihai Stoichiță nu l-a mai oprit
pe Pleșan în cantonament pentru meciul cu Gaz Metan.

Publicat: 20 03. 2010, 08:10
Actualizat: 20 03. 2010, 08:12