Surpriză în topul celor mai eficienți jucători din Liga 1! Viitorul dă trei nume, Astra două, Steaua și Dinamo câte unul.TOP 10

29 de etape din actualul an competițional s-au scurs până acum (26 din sezonul regulat și 3 din play-off/play-out), iar topul celor mai eficienți jucători din Liga 1 este condus de „pandurul” Ioan Hora, care este și golgheterul la zi al Ligii 1.

Clasamentul a fost realizat în funcție de numărul de goluri la care au contribuit jucătorii în cauză, adunând golurile și pasele de gol pentru un punctaj final. În caz de egalitate de puncte, jucătorul cu mai multe goluri a fost plasat pe un loc superior.

În top 10 apar încă doi jucători care au plecat în iarnă din România și care au „pierdut” astfel cele șase etape disputate în 2016. Chiar și așa, Constantin Budescu ocupă locul 3, la egalitate de puncte cu Ioan Hora (Pandurii) și Nicolae Stanciu (Steaua – foto jos), dar cu mai puține goluri marcate. Plecat de la Viitorul în Cipru, la AEL Limasol, Adnan Aganovic prinde și el TOP 10, fiind pe ultima poziție, cu 10 puncte.

Clasamentul e dominat de jucători de la Viitorul (3) și Astra (2), în timp ce Steaua și Dinamo dau câte un singur jucător în TOP, la fel ca Pandurii, CFR Cluj și CSMS Iași.

Iată cum arată TOP 10 cei mai eficienți jucători din Liga 1 după 29 de meciuri
 

10. Adnan Aganovic (Viitorul – plecat în iarnă)10 puncte (7 goluri, 3 pase decisive)
9. Harlem Gnohere (Dinamo) – 11 puncte (9 goluri, 2 pase decisive)
8. Bojan Golubovic (CSMS Iași)  – 12 puncte (8 goluri, 4 pase decisive)
7. Florin Cernat (Viitorul) – 13 puncte (8 goluri, 5 pase decisive)
6. Cristian Lopez (CFR Cluj) – 13 puncte (10 goluri, 3 pase decisive)
5. Denis Alibec (Astra) – 14 puncte (8 goluri, 6 pase decisive)
4. Florin Tănase (Viitorul) – 14 puncte (10 goluri, 4 pase decisive)
3. Constantin Budescu (Astra – plecat în iarnă) – 15 puncte (8 goluri, 7 pase decisive)
2. Nicolae Stanciu (Steaua) – 15 puncte (9 goluri, 6 pase decisive)
1. Ioan Hora (Pandurii) – 15 puncte (13 goluri, 2 pase decisive)



Ioan Hora, în duel cu dinamovistul Ante Puljic

Publicat: 23 03. 2016, 14:48
Actualizat: 23 03. 2016, 14:49