SURPRIZĂ‚ | Directorul sportiv al lui Chelsea a venit la Marele Derby! Becali a format „tripleta de aur” de la FCSB: „Pe ei și pe Nedelcu îi dau pe sute de milioane”

Scouterii mai multor cluburi importante din Europa, printre care și directorul sportiv de la Chelsea, se vor afla în tribunele Arenei Naționale la derby-ul cu Dinamo, dar, chiar și așa, Gigi Becali nu are de gând să renunțe prea ușor la tinerii de perspectivă din lotul FCSB-ului. Pentru finanțatorul vicecampioanei, Florinel Coman, Dennis Man și Florinel Tănase formează, în acest moment, „tripleta de aur”.

Înaintea derby-ului cu echipa lui Miriuță, Becali a pus presiune pe Alibec, a dezvăluit că singura dilemă a lui Dică a fost dacă să înceapă cu Tănase sau cu Coman (până la urmă, Coman e titular), iar apoi a vorbit despre interesul cluburilor din Europa pentru tinerii săi jucători: „Nu era hotărât aseară, nu era hotărât cu cine joacă în stânga, cu Coman sau Tănase. Alibec trebuie să marcheze, pentru că altfel nu-l cumpără ăia. Trebuie să dea goluri.

Ei (n. red – scouterii) vin la Dinamo – Steaua că sunt aranjamente, de aia… La mine pot veni să vadă Man, Alibec, Budescu, Tănase, Benzar. Copiii ăștia mici degeaba, pentru că pe Florinel Coman, Man și Tănase – tripleta de aur – nu-i dau acum și nici pe Nedelcu. O să-i dau peste doi ani. Dacă îi dau atunci le zic ‘duceți-vă la clauză’. O să iau și eu cum iau ei pe Mbappe, o să-i dau pe sute de milioane. Sunt scouteri, dar nu pot să vă spun. Chelsea, Everton, portughezii… sunt mulți”, a spus Becali, înainte de FCSB – Dinamo.

Cu câteva minute înaintea startului meciului, la Arena Națională și-a făcut apariția și Michael Emenalo (52 de ani), directorul sportiv al lui Chelsea. Fost internațional nigerian, Emenalo ocupă funcția încă din 2010 și e considerat unul dintre oamenii de încredere ai lui Roman Abramovic.


foto: Sport.ro.

Publicat: 24 09. 2017, 20:25
Actualizat: 24 09. 2017, 21:13