Surdu, la FC Brașov

Romeo Surdu este, începând de ieri, jucătorul lui FC Brașov, urmând să se alăture sub comanda celui care îi este și naș, Răzvan Lucescu. După mai multe încercări eșuate, clubul de sub Tâmpa a reușit să obțină semnătura lui Surdu, atacant ce a fost anunțat că nu va mai intra în vederile lui Lăcătuș pentru acest sezon. Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a fost dorit încă de la finele sezonului trecut, însă pretențiile Stelei au fost considerate exagerate: 800.000 de euro în schimbul unui transfer. Nici varianta unui împrumut nu a fost acceptată atunci. Până la urmă însă, Surdu se va întoarce la clubul de unde s-a lansat. „Atacantul va fi împrumutat pentru un sezon, salariul său urmând să fie suportat de ambele părți. De asemenea, în contract s-a formulat o clauză conform căreia Romeo Surdu nu va putea evolua cu Steaua în partida retur de sub Tâmpa. Dar dacă Brașov va ține să-l folosească, va trebui să le plătească roș-albaștrilor suma de 150.000 de euro!

"Surdu este un jucător pe care îl cunosc foarte bine, cu reale calități și sunt convins că ne poate ajuta" – Răzvan Lucescu, antrenor FC Brașov

"Era păcat să nu vin la Brașov și să mă duc la Buzău" – Romeo Surdu, atacant

Publicat: 07 08. 2008, 23:14