Suporterii lui Dinamo îi avertizează pe Mircea Rednic și Iuliu Mureșan: „Nu vom ezita să intervenim! Ai o funcție și o responsabilitate”

Deși au dat mâna la început, Mureșan (dreapta) speră să scape de Mircea Rednic
Vezi galeria foto - 5 poze

Suporterii celor de la Dinamo îi avertizeză pe antrenorul Mircea Rednic și reprezentantul administratorului special, Iuliu Mureșan, că sunt pregătiți să ia orice decizie este nevoie, atâta timp cât rezultatele nu apar.

Daniel Șendre, unul dintre membrii marcanți din DDB, a declarat că la Dinamo lucrurile trebuite cântărite obiectiv, prin prisma performanței, și nu sentimental. Dacă echipa nu se va redresa curând, aceștia pot prelua din nou inițiativa și pot schimba antrenorul în clipa următoare.

Presiune pe Mircea Rednic!

În acest moment, Dinamo este pe locul 15, retrogradabil, cu 8 puncte adunate în primele 16 etape. Situația este îngrijorătoare și nici măcar Mircea Rednic nu pare să-i fi adus pe jucători pe calea cea bună.

„Am pus niște oameni, firesc este să îi lăsăm să își facă treaba, dar asta nu înseamnă că nu vom interveni. Nu vom avea nicio secundă de ezitare să intervenim dacă situația devine dramatică. Nu va fi decât un ultim glonț, cel de argint, nu ne permitem să nu îl tragem. Cu tot respectul pentru glorii, pentru oamenii de fotbal, ei știu și trebuie să înțeleagă, dacă se va ajunge acolo, nu va fi nicio decizie luată de DDB, pe baza resentimentelor, dar ceea ce ne mâna de la bun început, interesul nostru este unul singur și este Dinamo.

Noi cei care apărem în fața lor și avem responsabilitatea încrederii investite nu ne permitem să judecăm emoțional, nu ne permitem să intrăm în panică, să mergem într-un fel făcând bisericuțe, ori cu Mircea Rednic, ori cu Mureșan

Ai venit pe o funcție și ai o responsabilitate de făcut, indiferent care este numele tău. Nu e lipsă de respect, este o responsabilitate, este adevărul. Vorbim de 2,5 milioane de euro adunați de la oameni, DDB nu își permite să fie pierduți. Suntem calmi, avem încă încredere că pot redresa situația, dar DDB nu stă doar cu mâna în sân.

Domnul Mircea Rednic are un salariu aproape de cei care se bat la titlu. Noi nu vrem să vină gratis, noi din DDB o facem gratis, noi nu avem pretenția asta de la cei care vin în club. Îi includ pe toți, de la Mureșan, până la Rednic”, a declarat Daniel Șendre, pentru Gold FM.

Publicat: 24 11. 2021, 22:42
Actualizat: 24 11. 2021, 22:43