„Suntem într-o situație delicată!”. Duckadam e realist și cere întăriri. Ce spune despre Sânmărtean

Steaua se va duela cu norvegienii de la Rosenborg pentru un loc în grupele Europa League. Steaua s-a mai întâlnit cu Rosenborg în preliminariile UEFA Champions League în sezonul 2005-2006. Atunci, Rosenborg a scos un egal la București, scor 1-1 și s-a impus pe teren propriu cu 3-2. În acel meci, Rădoi marcat un gol, dar și-a trimis mingea și în proprie poartă.În ceea ce o privește pe Astra, echipa lui Șumudică întâlnește cel mai greu adversar posibil din punct de vedere al coeficienților. Giurgiuvenii au declarat însă înainte de tragerea la sorți că și-ar dori să joace contra olandezilor. AZ Alkmaar a terminat sezonul trecut de Eredivisie pe locul 3 după PSV și Ajax.Partidele se vor disputa în dublă manșă, la 20 și 27 august. Echipele câștigătoare vor accede în faza grupelor Ligii Europa.

Președintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam, a vorbit la Digisport despre întâlnirea cu trupa nordică. „Suntem într-o situație delicată, Varela va primi o etapă de suspendare, avem câțiva jucători cu cartonaș galben, ar putea să lipsească la retur în caz că iau galben în prima manșă. Ar mai trebui aduși cel puțin doi jucători. Și pentru dubla aceasta aceasta și pentru viitor. Sânmărtean ar fi o variantă excelentă, să dea Dumnezeu să se înțeleagă și să vină cât mai repede. Și el, și Szukala. Și Keșeru să vină!”, a spus Duckadam.

Fostul coordonator al Stelei, Lucian Sânmărtean (35 de ani), în prezent la gruparea Al Ittihad, a vorbit azi, pe Aeroportul Henri Coandă, despre viitorul său, în contextul în care situația sa la formația din Orient a devenit neclară. Bistrițeanul, fost jucător la Panathinaikos, a oferit o declarație în privința Stelei care poate naște interpretări. „Nu va fi nevoie ca la Steaua să câștig cât la Al Ittihad” „Sunt jucătorul lui Ittihad, aștept să aflu ce se întâmplă săptămâna viitoare. Situația mea e neclară acum, trebuie să o clarificăm. Orice revenire la Steaua poate fi luată în calcul. Domnul Boloni (n.r. – actualul antrenor de la Al Ittihad) încearcă să ne păstreze la echipă și pe mine, și pe Szukala. Mi-ar plăcea să revin la Steaua, dar deocamdată nu se știe dacă e posibil. Nu am luat în calcul o despărțire. Dacă vom lămuri situația de la Al Ittihad și ajungem la o despărțire, nu va fi nevoie ca la Steaua să câștig cât am la Ittihad„, a spus mijlocașul, la sosirea în țară.

 

 

Publicat: 07 08. 2015, 19:31
Actualizat: 07 08. 2015, 19:32