„Suntem în criză! E cea mai mare rușine din cariera mea de antrenor!** Vom lua măsuri!”

Dinamo n-a învățat nimic din înfrângerea Stelei cu Urziceni,
cedând la fel ca rivala din Ghencea în fața unei echipe de la care
au plecat aproape toți jucătorii importanți. Ioan Andone spune că
înfrângerea fața Unirii este cea mai mare rușine din cariera sa de
antrenor.

„E cel mai slab meci al meu de când sunt la Dinamo. Au
luat meciul ca și cum vom câștiga sigur. Ei și-au văzut interesul,
în timp ce noi ne-am îndepărtat de plutonul fruntaș. E clar că
trebuie să se ia măsuri după o asemenea rușine.

Pe stadionul ăsta nu are noroc Dinamo. Știam că va fi greu, dar nu
mă așteptam ca jucătorii noștri să nu se sacrifice. Am pățit cea
mai mare rușine de când sunt antrenor. Nu au înțeles importanța
jocului. Ne-a lipsit doar Adrian Cristea astăzi, în rest au jucat
cele patru vârfuri, dar le-a lipsit inspirația să înscrie un gol.
De asta aveam nevoie, de o sclipire

Suntem în criză. Este al patrulea rezultat slab
consecutiv pentru noi. E clar că se vor lua măsuri. Îi felicit pe
fani că au venit la meci. Ei pot striga ce vor. Vin din dragoste la
meci”
, a declarat Ioan Andone

Publicat: 27 09. 2010, 22:10
Actualizat: 27 09. 2010, 23:04