„Suntem făcuți unii pentru alții!” Șumudică apelează la orgoliul jucătorilor pentru o nouă performanță memorabilă în Europa

ASTRA – AUSTRIA VIENA, joi, 20:00, în Grupa E din Europa League, pe Național Arena, București

Marius Șumudică, antrenorul echipei Astra Giurgiu, a participat, miercuri, la conferința de presă premergătoare meciului cu Austria Viena din grupele Europa League, și a declarat că speră ca echipa sa să obțină un rezultat bun, dar și că are șanse de a se califica în primăvara europeană.

„Avem șanse de a ne califica mai departe. Trebuie să fim atenți. Am încredere în lotul pe care îl conduc. Este foarte important și faptul că revin alături de echipă și sper ca în scurt timp și ei să revină acolo unde le este locul, adică în Play-off.

Sunt două competiții diferite, campionatul îți da șansa să revi, iar în Europa League nu ai această șansă. Această se poate încheia repede dacă rezultatele sunt proaste. Fie că joc cu Austria Viena sau Gaz Metan, joc la victorie. Suntem și în luptă cu Austria pentru clasamentul coeficienților. Contează foarte mult și banii pe care îi faci în urma rezultatelor din Europa. Pentru noi este vital să facem rost de bani, să avem atmosfera bună în sânul echipei.

Nu sunt probleme de lot, pe Denis am preferat să-l menajez. Astăzi se va antrena, iar dacă se va întâmpla ceva nu este nicio problemă, avem înlocuitor. Nu ne așteptăm să vină foarte mulți suporteri, nu cred că vor fi mai mult de 3-4 mii de spectatori. Starea de spirit a echipei este una bună, între mine și ei s-a creat o simbioză, avem o relație aparte. Eu fără ei nu cred că puteam să realizez performanțele de anul trecut. Cred că suntem făcuți unii pentru alții. Sunt ferm convins că această echipă va urca„, a spus Șumudică la conferința de presă.

Din grupa E mai fac parte AS Roma și Viktoria Plzen. Antrenorul giurgiuvenilor a vorbit și despre situația echipei din campionat, despre eventualele probleme de lot și despre perioada pe care a petrecut-o departe de echipa pe care o conduce de pe bancă. În campionat, Astra Giurgiu ocupă locul 11 în clasamentul Ligii 1, cu cinci puncte.

Dacă vom lua nouă puncte în următoarele trei meciuri vom reveni pe locurile de play-off. N-am avut momente în care să vreau să demisionez. Am fost la un pas să plec în Turcia, am avut o ofertă concretă, dar datorită situației care era la momentul respectiv în Turcia am renunțat. Nu-mi pare rău.

A fost o perioadă grea, n-am fost niciodată în postura de a nu-mi exercita meseria. A fost cam drastic tot ce s-a întâmplat, nu mi se pare corect. Au mai fost antrenori care au avut conturi și văd că s-a mușamalizat cazul. Mi-am dus crucea și asta este. Mă bucur că am revenit pe teren„, a conchis Marius Șumudică.

Publicat: 14 09. 2016, 19:56
Actualizat: 14 09. 2016, 19:57