„Suntem de acord cu oferta Rapidului**, dar nu ne pripim”

Impresarul lui Cristian Daminuță, Florin Iacob, a ținut să oprească valul de zvonuri care îl dădeau pe jucătorul lui Inter ca și împrumutat la Rapid. Acesta a precizat că au existat niște negocieri cu oficialii Rapidului și că există un acord de principiu, dar, mai întâi trebuie ca toate ofertele primite să fie analizate în scopul găsirii soluției potrivite pentru Daminuță.

"Nu ne-am înțeles cu Rapid. Rapidul îl vrea, iar Daminuță vrea la Rapid, dar momentan totul e la stadiu de discuții. Trebuie să analizăm cu atenție ofertele care sunt și să vedem ce decizie vom lua, iar aceasta trebuie să fie cea mai bună pentru Cristi. Sincer, am fost surprins de interesul echipelor străine. În acest moment, cel mai bine e că există un interes pentru el, asta e excelent.

E vorba de trei echipe din România care sunt interesate de împrumutul său și trei din străinătate. Nu eu am discutat cu cei de la Rapid. Cristea Opria (impresar – n.r.) a discutat cu Rapidul și în principiu suntem de acord cu această variantă, dar nu vrem să ne pripim", a declarat Iacob la Sport.ro. Conform informațiilor publicate în decursul zilei de astăzi, Daminuță ar urma să fie împrumutat pentru un an de zile, deoarece încă nu există o ofertă de transfer definitiv.

Publicat: 27 06. 2009, 18:22
Actualizat: 27 06. 2009, 18:50