„Suntem concentrați 100% pe meciul cu FC Brașov”

Cristiano Bergodi a declarat astăzi că întreaga echipă ieșeană este concentrată pe meciul cu Fc Brașov. Italianul nu este prea fericit cu faptul că echipa sa trebuie să evolueze în această perioadă din trei în trei zile, dar speră ca jucătorii accidentați să-și revină cât mai repede, iar ceilalți să nu se resimtă prea tare din cauza efortului mare depus.

"Am trecut peste supărarea cauzată de meciul pierdut cu Unirea Urziceni și deja ne gândim la meciul cu FC Brașov, de sâmbătă, când vrem să obținem cel puțin un punct. În ciuda numărului mare de jucători indisponibili sau incerți, am încredere că băieții vor reuși să facă un meci bun și să obțină un rezultat pozitiv la Brașov.

Suntem în continuare în lupta pentru salvarea de la retrogradare și cred că suspansul se va păstra până în ultima etapă. Suntem la un punct în spatele Gloriei Bistrița și la un punct în fața echipei Gaz Metan. Deci salvarea de la retrogradare se joacă, însă eu sunt convins că vom reuși să ne atingem obiectivul propus", a declarat Cristiano Bergodi la o conferință de presă ce a avut loc astăzi.

Fostul tehnician al Rapidului a salutat înscăunarea lui Răzvan Lucescu la națională menționând că Lucescu jr va demonstra faptul că are valoare. "Îl felicit pe Răzvan pentru numirea în funcția de selecționer al echipei naționale. Mulți spun că este un antrenor tânăr și nu ar trebui să fie selecționer. Eu cred că Răzvan are multe calități și va demonstra acest lucru la națională", a mai spus italianul la conferința de presă de astăzi.

În același timp, președintele executiv al echipei moldovene, Sorin Boca, a spus că parcursul din ultimele etape nu îi mulțumește, dar îndeamnă la înțelegere pentru că a fost totuși vorba de meciuri extrem de grele. "Trebuie să fim realiști și să ținem cont că am jucat în ultimele trei meciuri cu primele trei clasate, echipe care au șanse la titlu. La Brașov ne așteaptă un meci deosebit de dificil, dar ca de fiecare dată aștept ca băieții să trateze întâlnirea cu maximă seriozitate și să obțină cât mai mult", a spus Boca.

Meciul dintre FC Brașov și Poli Iași va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00, și va putea fi urmărit, în format Live-text, pe www.prosport.ro!

Publicat: 30 04. 2009, 16:57
Actualizat: 30 04. 2009, 17:18