‘Sunt diferențe în lojă** și pe gazon față de derby-urile din trecut’

“Mister” spune că Dinamo trebuie să uite meciul cu Slovan pentru că în fotbal mereu contează ultima impresie


Bună ziua domnule Dinu. Despre derby-ul Steaua- Dinamo vreau să vă întreb?

Care Steaua – Dinamo, cel de astăzi sau cel din trecut?

Este vreo diferență? Steaua – Dinamo în general!
Diferențe sunt peste tot. Din lojă și până pe gazon. Înainte oamenii care luau decizii erau oameni de educație. Persoane care aveau un respect mutual. Treaba bună se făcea în întuneric. Aici țin să-i amintesc Alexandrescu și Turturean. În teren nu prea existau fotbaliști cu lipsuri. Rar găseai un jucător certat cu mingea sau cu alergătura

Care a fost cel mai important derby pentru dumneavoastră?
Nu a fost cu Steaua! În 1967 am jucat cu Rapidul și trebuia să-l marchez pe Nicki Dumitriu. Nu am să uit niciodată! M-a cam driblat, iar eu m-am consumat foarte mult.

Dar despre primul derby din carieră…

Eu țin minte că am prins meciuri cu Steaua și pe Republicii. La Steaua mai erau Voinescu sau Tătaru, dar intraseră și tinerii Sătmăreanu, Pantea sau Gigi Tătaru. Nu pot să spun că îmi aduc aminte de vreun derby în mod special sau de primul sau ultimul. Erau meciuri frumoase, cuplaje, zeci de mii de oameni în tribune. Indiferent că se termina 1-1, 2-2 sau alt scor, totul era un spectacol

Să revenim în prezent. Ați crezut în revenirea lui Dinamo în Cehia?

Au fost doi oameni care au avut puterea să promită, doi lideri. Bonetti și N Doye. În rest au fost declarații de complezență

Niculae și Tamaș au avut același discurs..
.
Marius a demonstrat pe teren în cele 75 de minute jucate. Un fotbalist decisiv,  la Tamaș s-au văzut mai mult greșelile din teren la meciul tur, deci cred că a fost mai multă complezență

Se poate vorbi de oboseală, după 120 de minute cu Slovan?

Bonetti un antrenor care a dovedit că are posibilitatea să ruleze lotul pe care îl deține. Este genul de antrenor care antrenează blocul nu doar primul 11, iar în funcție de observațiile de la antrenamente poate să aleagă

Dar euforia de după meciul cu Liberec nu poate fi periculoasă?

Meciul cu Slovan a fost un basm frumos. Un meci istoric în statistica europeană. Noi am fost ca Făt – Frumos a intrat pe ușa palatului, dar nu știe cum se va descurca înăuntru. În fotbal importantă este ultima impresie. Să nu avem sincope, asta este cel mai important. Așa se conturează marile echipe

Este Steaua – Dinamo, unicul derby al fotbalului românesc?
Ținând cont de tradiție și de ambiții: Da!

Publicat: 30 08. 2009, 09:01
Actualizat: 30 08. 2009, 09:04