„Sunt convins că Dinamo își va îndeplini visul** de a juca în Ligă”

Radu Ștefan, fundașul lui Lazio Roma, a vorbit după amicalul cu Universitatea Craiova și despre ratarea titlului de către fosta sa echipă, Dinamo. Lazialul spune că a suferit foarte mult atunci când "câinii" au ratat titlul, dar este convins că visul nemuritor de a participa în grupele Ligii Campionilor se va îndeplini pentru Borcea & Co., mai devreme sau mai târziu.

"Am suferit alături de Dinamo când a pierdut campionatul, știu cât de mult și-au dorit să evolueze în Champions League. Țin legătura cu băieții și știu cât de afectați au fost după finalul sezonului. Oricum, eu sunt convins că, la un moment dat, Dinamo își va îndeplini visul de a evolua în Ligă. Cu siguranță că voi reveni în circuitul echipei naționale, nu e timpul pierdut, sunt foarte ambiționat", a spus Radu Ștefan.

Universitatea Craiova a remizat aseară cu italienii de la Lazio Roma, scor 1-1, golurile fiind marcate de Scaloni (’57) și Baird (’72).

Publicat: 19 07. 2009, 16:37
Actualizat: 19 07. 2009, 16:40