Șumudică vorbește la superlativ despre Teja. Dezvăluire interesantă făcută de antrenorul lui Al-Shabab: „Am încercat să-l ajut, chiar am vorbit cu agenții mei”

Antrenorul celor de la Al-Shabab, Marius Șumudică, îl laudă pe Mihai Teja (40 de ani), cel care a preluat banca tehnică a vicecampioanei în această iarnă, alegând să încheie colaborarea cu cei de la Gaz Metan Mediaș.

Fostul campion al României vorbește la superlativ despre antrenorul ales de Gigi Becali pentru a-l înlocui pe Nicolae Dică și dezvăluie că a încercat să-l ajute pe acesta să-și caute echipă în momentul în care era liber de contract: „Este un antrenor bun, de viitor. Eu am încercat să-l ajut în momentul în care nu avea echipă, chiar am vorbit cu agenții mei să încerce să îi găsească ceva. A fost colegul meu, am terminat licența împreună. Rezultatele de la Mediaș cred că l-au recomandat, este un tip deștept”, a spus Șumudică la Pro X.

Totodată, tehnicianul formației saudite spune că ține legătura cu finanțatorul vicecampioanei României, dar nu au vorbit despre o eventuală venire a sa pe banca echipei: „Vorbesc, nu așa săptămânal. Am o relație de prietenie, este un om pe care îl respect, nu am vorbit despre o eventuală colaborare”, a mai spus Șumudică pentru sursa citată.

Sub comanda lui Mihai Teja, FCSB a jucat împotriva nou-promovatelor Dunărea Călărași și Hermannstadt. Aceștia au remizat pe terenul echipei lui Dan Alexa, 1-1, și au câștigat pe Arena Națională cu sibienii la scor de neprezentare, 3-0.

Teja și Șumudică s-au întâlnit o singură dată în calitate de antrenori, într-un Concordia Chiajna – Univeristatea Cluj, la începutul sezonului 2014-2015. Ardelenii, pregătiți atunci de actualul antrenor al FCSB, au câștigat duelul cu 2-0.

Publicat: 14 02. 2019, 11:27
Actualizat: 14 02. 2019, 11:28