Șumudică: „Steaua nu merita să câștige nici măcar în meciul cu Astra. Dacă nu iau titlul nici anul ăsta…”

Steaua a pierdut primul meci în actualul sezon al Ligii 1, scor 1-2, cu CFR Cluj, iar Marius Șumudică spune că, judecând după ultimele prestații ale vicecampioanei, titlul în România nu este jucat.

Tehnicianul campioanei en-titre spune că echipa lui Reghe nu ar fi meritat să câștige nici meciul direct cu Astra sau deplasarea de la Timișoara (ambele partide câștigate la limită de Steaua, cu 1-0) și se arată mirat de forma slabă traversată de echipa patronată de Gigi Becali, ținând cont de condițiile de care au parte roș-albaștrii.

Șumi spune că ratarea titlului și în acest sezon ar reprezenta un „mare eșec” pentru Steaua și le amintește rivalilor în ce condiții a reușit să o ducă pe Astra pe primul loc, anul trecut.

„Eu am văzut doar rezultatul, nu știu exact cum a jucat Steaua. Rezultatul, nu știu ce să zic. Să pierzi acasă, nu e prea bine. Ultimele două meciuri, la cum a jucat, nu merita să câștige, nici măcar acasă cu Astra, nu merita să câștige. A fost un gol în minutul 45, marcat de Boldrin.

Campionatul nu este jucat, eu am recunoscut că Steaua are o șansă în plus față de celelalte echipe, mai ales la ce transferuri a făcut și ce condiții are. Dacă ai stabilitate, e un lux în România. Dacă se întâmplă să nu ia campionatul nici anul acesta, e un foarte mare eșec. Mai ales după ce nu a luat campionatul anul trecut, și l-a luat o echipă care n-a avut apă caldă din noiembrie, iar următorul duș l-a făcut în ianuarie. Dar văd că și unde sunt condiții extraordinare, șchioapătă echipa respectivă” a declarat Marius Șumudică la Dolce Sport.
 

Publicat: 23 09. 2016, 17:59
Actualizat: 23 09. 2016, 18:01