Șumudică: „În 2012 îmi doresc liniște la Brașov și să îmi prelungesc contractul în vară”

Antrenorul formației FC Brașov, Marius Șumudică, a declarat luni, la reunirea lotului, că își dorește foarte tare ca în acest an să se salveze cu echipa de la retrogradare și să își prelungească înțelegerea pe cel puțin un an, cu obiective mai îndrăznețe.

„Este un nou an pe care îl încep cu gânduri bune. Îmi doresc foarte tare să am parte de liniște la FC Brașov, să ne salvăm de la retrogradare și să îmi prelungesc apoi contractul pe cel puțin un an, dar să avem alte obiective, nu salvarea de la retrogradare. Vreau să ajungem o echipă de temut din campionat, o echipă constantă care să se claseze mult mai sus decât este acum”, a spus Șumudică.

Tehnicianul brașovean le promite suporterilor că în retur echipa va arăta altfel și că jucătorii care vor fi transferați la FC Brașov vor ridica nivelul formației. „În retur vom arăta altfel. Cu siguranță, pot spune că la FC Brașov vor ajunge doar jucători care ne vor ajuta să creștem în valoare, vor ridica nivelul din punct de vedere al calității jocului. Nu mă înșel când este vorba de a aprecia valoarea unui jucător, așa că am încredere că cei care vin au calitate. Așa la număr noi suntem destui, dar pe mine nu mă interesează doar cantitatea ci și calitatea”, a afirmat Șumudică.

Marius Șumudică este convins că va fi foarte greu pentru că echipa a pierdut un jucător de bază, dar speră ca măcar Marian Cristescu să rămână până în vară. „Am pierdut un om de bază, iar al doilea a semnat deja cu o altă echipă. Voi avea o discuție cu Cristescu și sper să înțeleagă că trebuie să se gândească doar la FC Brașov și nu la plecare. Dacă rămâne, vreau să fie și cu gândul și sufletul aici. Dacă cele două cluburi se vor înțelege însă în privința transferului, atunci trebuie să găsim soluții repede”, a precizat tehnicianul brașovenilor.

La FC Brașov se vor prezenta luni seară, în probe, Diogo Silva, fundaș portughez de 28 de ani care a mai jucat în România la Gloria Buzău și Farul Constanța, și Dulee Johnson, un mijlocaș central (27 de ani), internațional liberian cu pașaport suedez, pe care inițial oficialii brașoveni nu și l-au dorit din cauza vieții extrasportive pe care acesta o are. „Vor veni doi jucători pe care eu îi știu de multă vreme. Chiar dacă în ceea ce îl privește pe Dulee s-a vorbit mult că are o viață extrasportivă mai tumultoasă, eu am încredere în el. În plus, este de acord să i se pună o clauză în contract, conform căreia să i se rezilieze înțelegerea dacă ne face probleme din această cauză. Va veni în probe, vom vedea ce va fi”, a mai declarat Șumudică.

Pe lângă cei doi jucători, la FC Brașov se va prezenta și Blaze Ilijoski, atacant (27 de ani, internațional macedonean) care va semna zilele următoare un contract cu brașovenii.

La primul antrenament, desfășurat pe stadionul Tineretului, au luat parte 26 de jucători. Portari: Felgueiras, Godinho, Marc, Iacob; Fundași: Ciupe, Velayos, Majernik, Machado, Hugo Sousa, Cristi Munteanu, Horia Crișan, Cristi Ionescu, David; Mijlocași: Mateiu, Cristescu, Bruno Madeira, Stângă, Distefano, Horia Popa, Enceanu, Tutu, Pricop; Atacanți: Hadnagy, Buga, Voiculeț, Damian. Au lipsit motivat: Moutinho (atacant) și Nuno Viveiros (mijlocaș), care au bilete de avion pentru miercuri.

În 10-11 ianuarie echipa va efectua vizita medicală. În perioada 9-25 ianuarie FC Brașov se va antrena la Brașov, iar în perioada 26 ianuarie – 15 februarie se va afla într-un stagiu de pregătire în Antalya, la Belek.

Mediafax

Publicat: 09 01. 2012, 17:01
Actualizat: 09 01. 2012, 17:02