Șumudică, despre meciul cu Timișoara: „E primul joc când plecăm cu șansa a doua”

Antrenorul echipei Rapid, Marius Șumudică, a declarat că în
partida cu FC Timișoara, contând pentru etapa a zecea a Ligii I,
gruparea bucureșteană nu va fi favorită pentru prima dată în acest
sezon.

„Va fi un joc bun, disputat și acum e pentru prima oară
când plecăm cu șansa a doua, pentru că am pierdut doi jucători
exponențiali, Bozovici și Rui Duarte. Dacă vom suplini aceste două
absențe, atunci putem obține un rezultat pozitiv. Nu se va mai
repeta scorul din meciul cu Victoria Brănești, pentru că altfel
pregătesc un meci din afară, dar nici Timișoarei nu îi va fi
ușor”
, a spus Șumudică.

Marius Șumudică se așteaptă la un meci dificil împotriva grupării
bănățene. „Vom avea un meci greu împotriva unei echipe pe
care o respectăm. Timișoara este o echipă care face tot timpul
jocuri bune acasă, are ocazii de gol, fanii îi sunt aproape și
astea pot fi atuuri însemnate care îi pot duce la un rezultat
pozitiv. Cosmin Contra e un antrenor tânăr, care a venit cu o
mentalitate pozitivă
, a completat
Șumudică.

Întrebat dacă s-a pus problema să își dea deimisia de la Rapid, în
cazul în care Dinu Gheorghe ar fi renunțat la postul de președinte,
Șumudică a răspuns: „Există o clauză, dar nu se pune
problema să plec de la Rapid. Eu am venit la Rapid pentru că domnul
Dinu Gheorghe m-a dorit foarte mult, iar dacă se ajungea ca el să
plece de la Rapid, probabil că aș fi avut și eu o discuție cu
domnul George Copos. Trebuia să stau vreo șapte ani la Rapid ca
să-i plătesc clauza de reziliere domnului Copos, pentru că nu am
strâns bani din antrenorat. Unde să strâng bani, la
Rocar?!”.

Partida FC Timișoara – Rapid, contând pentru etapa a zecea a Ligii
I, se va disputa, sâmbătă, cu începere de la ora 20.30.

Sursa: Mediafax

Publicat: 01 10. 2010, 15:54
Actualizat: 01 10. 2010, 16:01