Șumudică citează din Hagi și anunță dezastrul: „Țineți minte ce vă spun”. Pariul pe care antrenorul Astrei e gata să-l țină cu întreg fotbalul românesc: „Eu vă dau tot ce vreți dacă în următorii 5 ani…”

Marius Șumudică a reușit să o califice pe Astra în primăvara europeană, iar acest lucru i-a dat aripi antrenorului campionilor, care consieră că nicio echipă românească nu va mai reuși o astfel de performanță pentru o bună perioadă de timp.

Șumudică nu vede o altă echipă care să egaleze performanța Astrei din Europa League, cel puțin nu în viitorul apropiat, iar antrenorul a lansat o previziune sumbră.

„Fotbalul românesc se duce în jos. Țineți minte ce vă spun eu acum. Dacă în următorii 5 ani, vreo echipă din Liga 1 va mai ajunge în primăvara europeană, eu vă dau tot ce vreți. Astra a reușit o performanță incredibilă. Ce-a făcut Astra, nu va mai face nimeni în următorii 5 ani”, a declarat Șumudică la Digi Sport. 

Astra a trecut mai departe dintr-o grupă în care s-a luptat umăr la umăr cu AS Roma, Austria Viena și Viktoria Plzen, iar în cele din urmă și-a asigurat calificarea în primăvara Europa League de pe locul secund. 

Publicat: 07 01. 2017, 15:02
Actualizat: 07 01. 2017, 15:04