Șumudică a închis subiectul transferului lui Alibec la Kayserispor: „Asta e filosofia mea. Efortul financiar nu ar fi o problemă”. Declarațiile lui Becali care l-au lăsat „mască”

Marius Șumudică a dezvăluit, luni seară, că un transfer al lui Denis Alibec (26 de ani) la Kayserispor e foarte greu de realizat, în ciuda informațiilor prezentate de presa turcă.

Printre argumentele aduse de Șumi împotriva mutării se numără filosofia sa, prețul mare cerut de Gigi Becali, dar și forma foarte bună a lui Umut Bulut, atacantul titular al lui Kayseri care a marcat de șase ori în ultimele cinci meciuri: „Am citit și eu, dar nu se poate realiza așa ceva. La ce bani se cer pe jucători în România, e destul de greu. Eu transfer rar jucători între tur și retur, asta e filosofia mea. Am ajuns pe locul cinci cu ei, voi aduce maximum un jucător sau doi în această iarnă și nu mi-aș dori să fie români. Kayseri ar putea face un efort financiar, nu aceasta e problema, dar eu am un atacant foarte bun, Umut Bulut, care mi-a marcat nouă goluri. Nu că nu ar putea juca Alibec aici, dar ar însemna o cheltuială destul de mare și nu cred niciodată că patronul Stelei ar renunța la Alibec pentru două milioane de euro”, a spus Șumudică, la Digi Sport.

Antrenorul care face minuni în Turcia a fost implicat de Becali în situația lui Alibec, finanțatorul FCSB dezvăluind că atacantul i-ar fi transmis lui Șumi că se dă accidentat pentru a nu juca, iar evenimentele l-au luat prin surprindere: „Eu cred că am două luni de când nu am vorbit cu Alibec, de la meciul cu Voluntari. Am rămas stupefiat și de declarațiile patronului, că știe el că mi-ar fi zis un prieten că se dă lovit. Nu-mi venea să cred ce citeam! Nu mă interesează, e treaba lor ce se întâmplă acolo, am vorbit doar cu Gigi Becali după meciul cu Voluntari și mi-a transmis să-i spun lui Alibec că nu e normal să facă așa ceva. Le-am promis celor de acolo că nu mai vobesc, cu toate că nu mi se pare normal”, a mai declarat Șumudică.

Luni, presa din Turcia a scris despre posibilitatea ca Denis Alibec să plece de la FCSB la Kayserispor, aducând în discuție faptul că vârful român va merge la Kayseri pe 24 decembrie pentru a urmări un meci și a purta o rundă de negocieri.
 

Publicat: 18 12. 2017, 22:43
Actualizat: 18 12. 2017, 22:48